Târgul fructelor de toamnă la ucraineni, ediția a XI-a, la Izvoarele Sucevei

Pe 28 septembrie, localitatea Izvoarele Sucevei a fost gazda Târgului fructelor de toamnă la ucraineni, ajuns la a XI-a ediție, un eveniment plin de culoare, care a avut rolul de a promova produsele ce se pot obține din fructe de pădure – siropuri, dulcețuri, băuturi, prăjituri – toate preparate după rețete vechi, proprii etnicilor ucraineni, specifice zonei, transmise din generație în generație.
Nu au lipsit de pe mesele participanților dulceața de afine, de mure sau zmeură, siropul de brad, afine, merișoare, dar nici hribii uscați sau alte produse derivate din fructele de pădure.
La eveniment au participat președintele UUR Suceava, Ilie Sauciuc, Directorul Școlii Gimnaziale Izvoarele Sucevei, Alexander Crizantema,  preotul paroh din localitate Valentin Ardelean, președintele UUR Izvoarele Sucevei Ștefan Mechno,  președinta UUR Moldova Sulița, Nadia Boiciuc, cadre didactice și elevi ai școlii din localitate, membri și simpatizanți ai UUR din zonă.
Domnul Ilie Sauciuc a mulțumit participanților pentru implicare și Uniunii Ucrainenilor din România pentru sprijinul financiar acordat desfășurării evenimentului.
Pentru ca atmosfera autumnală să fie cu adevărat specială, fondul muzical a fost asigurat de Mihai Velecico, rapsod popular ucrainean de la Bobeica. Și… pentru că a fost un târg, la final produsele au fost vândute, copiii numărând cu bucurie banii obținuți.
Evenimentul a fost organizat de Uniunea Ucrainenilor din România – filiala Suceava, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei şi în colaborare cu Radio România Internațional.

Citiți în continuare…

Noi consultări la Cotroceni privind desemnarea prim-ministrului

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat, alături de colegii săi din Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale,...

Mesajul președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, transmite, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, un mesaj despre importanța educației,...

UFUR prezentă la Lisabona la conferința internațională dedicată rolului femeilor ucrainene în susținerea Ucrainei și păstrarea identității

În perioada 25-27 septembrie 2026, Uniunea Femeilor Ucrainene din România a reprezentat UUR la conferința internațională „Ucrainencele lumii în acțiune:...