Un grup de elevi și profesori din Suceava, în schimb de experiență la Cernăuți

În perioada 19-21 februarie 2025, o delegație formată din zece elevi și profesori ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava s-a aflat într-un schimb de experiență la Cernăuți.
Această întâlnire a reprezentat o oportunitate de consolidare a relațiilor educaționale dintre instituțiile partenere. Evenimentul a fost marcat de semnarea prelungirii, pentru încă doi ani, a Protocolului de colaborare dintre Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, reprezentat de directorul prof. dr. Silvia-Corina Nuțu, Colegiul Pedagogic din cadrul Universității Naționale „Iurii Fedkovici” Cernăuți, reprezentat de directorul prof. dr. Natalia Palii, și Filiala Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), reprezentată de președintele Ilie Sauciuc.
Parteneriatul prevede desfășurarea anuală a 10 activități cultural-educative și științifice, din care amintim: schimbul de experiență reciproc desfășurat la Suceava și Cernăuți, participarea la Festivalul-concurs Internațional ”Privighetoarea Bucovinei”, Conferința Internațională ”Viitorul pedagog – primii pași spre activitatea profesională” (organizate la Cernăuți), Festivitatea de comemorare a poetului ucrainean Taras Șevcenko, Festivalul de colinde ucrainene (organizate de UUR), școli de vară desfășurate reciproc. Proiectul internațional ”Elevi acum-profesori în devenire” este coordonat de prof. dr. Dmytro Bachinski și prof. dr.Martineac Mihaela-Delia.
Pe parcursul celor trei zile, elevii și profesorii suceveni au participat la activități metodice variate, menite să îmbogățească atât experiența didactică, cât și orizontul lor cultural. Un moment deosebit de apreciat a fost vizita la prestigioasa Universitate Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, care a impresionat prin grandoarea, frumusețea și istoria sa.
De asemenea, delegația a avut ocazia să urmărească piesa de teatru „Peripețiile bravului soldat Švejk” de Jaroslav Hašek, pusă în scenă la Teatrul de Păpuși Academic Cernăuți. În ultima zi a vizitei, alături de elevii și profesorii colegiului gazdă, participanții au explorat orașul Cernăuți și au vizitat Cetatea Hotin, monument istoric de o importanță deosebită.
Mulțumim colectivului de profesori de la Colegiul Pedagogic din cadrul Universității Naționale „Iurii Fedkovici” Cernăuți pentru ospitalitate și pentru ocazia de a dobândi o experiență valoroasă!

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...