Uniunea Ucrainenilor din România sprijină populația Ucrainei prin campania „Warmth for Ukraine”

Uniunea Ucrainenilor din România s-a alăturat eforturilor internaționale de susținere a sistemului energetic al Ucrainei, în cadrul campaniei „Warmth for Ukraine”, și a donat, miercuri, 18 februarie, către Administrația Regională de Stat Sumî, un lot consistent de zeci de echipamente,  constând în generatoare de curent electric, aeroterme, pături electrice și powerbankuri de mare capacitate. Regiunea Sumî, situată în nord-estul Ucrainei, la frontiera cu Rusia, este supusă unor atacuri intense, continue și unor incursiuni la sol din partea forțelor ruse, fiind una dintre zonele cele mai afectate de războiul de agresiune.

În ultima vreme, atacurile Federaţiei Ruse asupra infrastructurii civile și energetice a Ucrainei s-au intensificat semnificativ, școli, spitale, grădinițe și locuințe fiind lovite în mod direct. Ca urmare a acestor atacuri, milioane de oameni, inclusiv copii, vârstnici și pacienți internați în spitale, sunt nevoiți să trăiască zilnic fără electricitate, căldură și apă.

În acest context dificil, Uniunea Ucrainenilor din România s-a alăturat campaniei internaționale „Warmth for Ukraine”, inițiată la finalul lunii ianuarie de Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, în parteneriat cu Congresul Mondial al Ucrainenilor, și a lansat o campanie națională de strângere de echipamente de suport energetic, menită să sprijine populația afectată de distrugerea infrastructurii energetice. Scopul acestei inițiative este de a oferi o șansă reală la continuitatea vieții normale: lumină în școli, energie pentru spitale, căldură pentru copii și familii.

Uniunea Ucrainenilor din România a manifestat, încă de la debutul invaziei pe scară largă a Federației Ruse împotriva Ucrainei din 2022, un angajament constant și solidar față de Ucraina și cetățenii săi, implicându-se activ în derularea multor acțiuni umanitare, campanii de strângere de fonduri și bunuri, acordarea de sprijin logistic și asistență refugiaților ucraineni, precum și în facilitarea transportului ajutoarelor către zonele grav afectate de conflict.

Ajutorul oferit în această etapă, realizat prin eforturile colective ale conducerii Uniunii Ucrainenilor din România, ale filialelor sale județene și ale partenerilor săi, reconfirmă angajamentul ferm al UUR de a sprijini Ucraina în aceste momente dificile și de a rămâne un partener de încredere în eforturile internaționale de susținere a statului și poporului ucrainean.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...