Uniunea Ucrainenilor din România susține performanța școlară

La invitația directorilor școlilor din localitățile Poienile de sub Munte și Valea Vișeului și a liceului ”Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a participat la festivitățile de închidere a anului școlar 2022-2023, organizate de cele trei instituții de învățământ cu predare în limba ucraineană.
În discursul rostit cu această ocazie, Nicolae Miroslav Petrețchi a subliniat rolul major al cadrelor didactice și directorilor unităților de învățământ în îndrumarea elevilor pe parcursul educațional de tip european și în formarea acestora ca oameni, salutând, totodată, eforturile lor în păstrarea și promovarea limbii materne.
Președintele UUR a amintit de sprijinul constant și multidimensional pe care Uniunea îl acordă tuturor unităților de învățământ în care este studiată limba ucraineană, enumerând câteva dintre cele mai importante proiecte educaționale ale UUR, inclusiv pe cele care vor fi organizate pentru câștigătorii olimpiadelor și concursurilor tematice organizate de-a lungul anului. Domnul Petrețchi le-a mulțumit directorilor pentru invitație, asigurându-i de tot sprijinul său în continuare.
Reprezentantul ucrainenilor în Parlamentul României a subliniat, de asemenea, că buna colaborare între UUR, pe de o parte, și autoritățile centrale și locale ori conducerea unităților de învățământ și cadrele didactice, pe de altă parte, au făcut ca astăzi numărul elevilor care studiază în limba maternă ucraineană să fie în creștere, iar rezultatele să fie din ce în ce mai bune.
Nicolae Miroslav Petrețchi a amintit și de sprijinul constant pe care statul român îl acordă persoanelor aparținând minorităților naționale, asigurând condiții pentru conservarea și promovarea limbii materne și implicit a învățământului în limba maternă.
Referindu-se la situația din Ucraina vecină, președintele UUR a mulțumit tuturor – profesori, elevi și părinți –  pentru implicarea de care au dat dovadă în susținerea refugiaților ucraineni, inclusiv a elevilor refugiați din Ucraina, care studiază în România, și care au participat pentru prima dată la festivitatea de închidere a anului școlar departe de casele lor, în afara granițelor Ucrainei.
Directorii celor trei unități de învățământ, cadrele didactice, părinții și elevii au mulțumit Uniunii Ucrainenilor din România pentru cooperarea și sprijinul constant acordat învățământului în limba maternă ucraineană.
În ultimii ani, UUR a dotat aproape toate școlile în care este studiată limba ucraineană cu echipamente de ultimă generație, oferind, totodată, sprijin material și logistic, atât directorilor, cadrelor didactice cât și elevilor. De asemenea, UUR a organizat concursuri naționale, tabere pentru elevi, excursii, cursuri de perfecționare, consfătuiri pentru cadrele didactice. Trebuie remarcat că datorită susținerii Uniunii, anul acesta s-a înregistrat o participare record la concursuri și olimpiade școlare a elevilor din toate județele în care locuiesc etnici ucraineni, răsplătiți cu premii consistente.
La festivitățile de închidere a anului școlar 2022-2023, Nicolae Miroslav Petrețchi a fost însoțit de doamna inspector Halyna Malearciuc, președintele organizației locale Sighetu Marmației, Mihai Lauruc, președintele organizației locale Repedea, Ion Recalo, președintele organizației locale Poienile de sub Munte, Mihai Macioca și de consilierul local Serghei Stuleanec.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...