În perioada 26–28 august 2025, Uniunea Ucrainenilor din România a organizat, la Jupiter, cea de-a IX-a ediție a „Consfătuirilor naționale ale cadrelor didactice de limba maternă ucraineană și cursuri de perfecționare”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate învățământului în limba maternă ucraineană, care reunește, anual, peste 100 de cadre didactice din România, Ucraina și Republica Moldova, unite de aceeași misiune nobilă de păstrare, promovare și transmitere a limbii și literaturii ucrainene către generațiile viitoare.
Deschiderea oficială a evenimentului s-a bucurat de prezența președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a consilierului pentru minoritatea ucraineană din cadrul Ministerului Educației, Mariana Bilici, a inspectorilor școlari generali adjuncți din Timiș și Caraș-Severin, Simona-Ecaterina Bejan și Petru Belciu, a reprezentanților mediilor universitare din România și Ucraina, a inspectorilor de specialitate pentru minoritatea ucraineană din județele Botoșani, Maramureș, Suceava și Timiș, a membrilor Consiliului (Rada) Uniunii Ucrainenilor din România, precum și a cadrelor didactice de limba și literatura ucraineană maternă, alături de reprezentanți ai mediului educațional din Ucraina și Republica Moldova, participanți care au confirmat, prin prezența lor, importanța acestui eveniment ca spațiu de dialog, colaborare și schimb de experiență.
În alocuțiunile lor, oficialitățile au evidențiat importanța limbii materne în educație, atât ca instrument de formare a elevilor, cât și ca element esențial în conservarea, promovarea și transmiterea culturii, identității și tradițiilor minorităților naționale, fiind subliniată, totodată, contribuția Uniunii Ucrainenilor din România la promovarea bunelor practici la nivel internațional, precum și rolul central al cadrelor didactice și al elevilor, care constituie inima sistemului educațional.
În cadrul evenimentului, înainte de începerea lucrărilor, a fost lansat volumul „Valorificarea metodelor interactive în înțelegerea textului la ciclul primar”, semnat de doamna Valentina-Larisa Petrețchi, și realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Ucrainenilor din România, lucrare care a adus în atenția participanților metode interactive, moderne și atractive de predare, oferind un instrument valoros atât cadrelor didactice, cât și tuturor celor implicați în procesul de formare a copiilor, demonstrând modul în care aceste tehnici pot facilita înțelegerea textelor și dezvoltarea competențelor de lectură, încă de la ciclul primar.
Lansarea de carte a fost urmată de masa rotundă cu tema „Limba ucraineană – temelia continuității etniei ucrainene în România”, discuțiile evidențiind numeroase aspecte ale procesului educațional la disciplina Limba și literatura ucraineană maternă. Participanții au analizat rezultatele obținute la concursurile, olimpiadele și examenele școlare din 2025, admiterea la licee cu predare în limba ucraineană, examenul de Bacalaureat și perspectivele pentru continuarea studiilor universitare, subliniind importanța unei pregătiri solide pentru menținerea excelenței educaționale.
Un alt subiect important în cadrul mesei rotunde a fost legat de cadrul normativ pentru anul școlar 2025–2026, inclusiv structura anului școlar, comisiile de elaborare a planurilor-cadru, programele și manualele școlare, competițiile naționale și prevederile Legii nr. 198/2023 referitoare la educația minorităților, oficialitățile și inspectorii școlari evidențiind contribuția Uniunii Ucrainenilor din România la organizarea olimpiadelor, concursurilor și taberelor școlare, precum și la colaborarea interinstituțională cu instituții din Ucraina, facilitând schimbul de bune practici și acordând sprijin constant cadrelor didactice.
Partea finală a discuțiilor a fost dedicată perfecționării cadrelor didactice și dezvoltării identității culturale a elevilor, participanții abordând modalități de îmbunătățire a procesului educațional prin politici guvernamentale și programe educaționale, utilizarea metodelor și strategiilor moderne în era digitală, formarea continuă a profesorilor, predarea disciplinelor de specialitate în limba maternă și integrarea elevilor refugiați ucraineni. Totodată, participanții au abordat perspectivele limbii materne în România, titularizarea și posturile vacante, precum și educația și identitatea în context transfrontalier, subliniind rolul crucial al limbii ucrainene pentru păstrarea identității etnice și culturale, importanța cooperării între cadrele didactice din România și Ucraina, importanța creșterii calității actului educațional și asigurării continuității educației pentru generațiile viitoare.
De asemenea, în cadrul evenimentului a fost marcat un moment deosebit, prin semnarea protocolului de colaborare între Școala Specială din Hust, Ucraina și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Constantin Pufan” Timișoara, o colaborare transfrontalieră prin care cele două instituții își unesc eforturile, în sprijinul copiilor care au nevoie de atenție, înțelegere și resurse adaptate.
Prin diversitatea temelor și a schimburilor de idei, consfătuirile din acest an au demonstrat, încă o dată, importanța limbii materne ucrainene, ca element de identitate și coeziune a comunității, confirmând că numai prin colaborare, implicare și împărtășirea bunelor practici se poate consolida un sistem educațional modern. Uniunea Ucrainenilor din România rămâne un partener solid și de încredere al cadrelor didactice de limba maternă ucraineană și al învățământului în limba ucraineană.









