UUR susține identitatea ucraineană la Ziua Ucrainei celebrată în Republica Moldova

Pe 26 iulie 2025, la invitația Congresului Național al Ucrainenilor din Republica Moldova, o delegație a Uniunii Ucrainenilor din România, formată din președintele filialei Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România, domnul Miroslav Petrețchi, și vicepreședintele UUR, domnul Ioan Recalo, a participat la manifestările prilejuite de Ziua Ucrainei în Republica Moldova.

Programul vizitei a cuprins participarea la o manifestare culturală de anvergură, desfășurată în prezența unor înalte oficialități, printre care: Ministrul Culturii din Republica Moldova, Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, reprezentanți ai ambasadelor Ucrainei și Statelor Unite ale Americii, ai Delegației Uniunii Europene, precum și primari ai localităților cu populație ucraineană. La eveniment au fost prezente, de asemenea, numeroase personalități din administrația publică și din sfera culturală.

În intervenția sa, domnul Miroslav Petrețchi a subliniat importanța parcursului european al Republicii Moldova, văzut ca un simbol al păcii, stabilității, prosperității și progresului. Totodată, acesta a evidențiat solidaritatea Uniunii Ucrainenilor din România cu poporul ucrainean, amintind sprijinul acordat refugiaților, ajutoarele umanitare trimise în Ucraina și poziția constantă și fermă a statului român în susținerea Ucrainei în contextul agresiunii ruse. În încheiere, domnia sa a adresat mulțumiri organizatorilor pentru invitație și pentru eforturile susținute în promovarea identității culturale ucrainene în Republica Moldova.

Prin această participare, Uniunea Ucrainenilor din România a dorit să evidențieze legătura strânsă dintre comunitățile ucrainene din cele două țări, precum și angajamentul comun pentru promovarea și păstrarea identității culturale ucrainene. Totodată, confirmă angajamentul constant al Uniunii în sprijinul comunităților ucrainene din afara granițelor României și față de consolidarea legăturilor culturale și istorice dintre ucrainenii de pretutindeni.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...