UUR Tulcea a marcat 208 de ani de la nașterea lui Taras Șevcenko

Duminică, 10 aprilie 2022, Filiala Tulcea a Uniunii  Ucrainenilor din România, a organizat  un medalion literar  pentru a marca ”208 ani de la nașterea poetului  Taras Șevcenko”, la care au participat membrii și membrii simpatizanți ai filialei, precum și refugiați ucraineni  ajunși la Tulcea.
Cu această ocazie, au fost depuse flori la monumentul lui Taras Șevcenko din Rotonda personalităților, situată în centrul orașului Tulcea.
De asemenea, Teatrul Jean Bart din Tulcea a găzduit un recital de poezie şi muzică.
Participanții au recitat din opera lui Taras Șevcenko, iar grupurile vocale ale organizațiilor din Sfântu Gheorghe, Letea, Chilia Veche, Sulina, Pardina, Caraorman, Murighiol, Crișan, Tulcea au interpretat cântece pe versurile marelui poet.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...