Ziua camășii brodate și a cusăturilor ucrainene la București

Filiala București a Uniunii Ucrainenilor din România a marcat „Ziua cămășii brodate și a cusăturilor ucrainene” în zilele de 23 și 26 mai 2021.  
Evenimentul a debutat cu o prezentare de cămăși și cusături ucrainene, realizată în format powerpoint, precum și a albumului Miroslavei Șandru, intitulat „Cusături huțule”. Participanții au avut, de asemenea, oportunitatea de a se bucura de un recital poetic, la care au participat poeții Tudorel Ciobotaru, Ingrid Andrada Maran, Cecilia Maran, Daniela Toma, Ionuț Calotă, Cornel Octavian, Cătălin Codru, cantautorul Traian Chiricuța și actorii Magda Băcescu, Ștefan Apostol și Vasile Toma, toți fiind membri simpatizanți ai UUR.
A doua parte a evenimentului, deschisă de vicepreședintele UUR Bogdan Moisei, a avut loc în ziua de 26 mai, şi a avut ca temă centrală de discuție „Cămașa populară – simbol al poporului ucrainean”. Simbolistica cusăturilor ucrainene şi semnificația acestora au fost prezentate într-o comunicare științifică de redactorul șef al revistei literare „Naș holos”, Irina Moisei.
Notele de final au fost oferite de cântăreața ucraineană Alina Bosovici și ansamblul Filialei UUR București „Zorea”, care au încântat auditoriul cu un recital de muzică ucraineană.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...