”Ziua Culturii Ucrainene”, eveniment organizat de Filiala UUR-Satu Mare

”Ziua Culturii Ucrainene”, eveniment organizat de Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Satu Mare, a fost sărbătorită cu emoție pe 4 decembrie la Căminul Cultural din Micula, localitatea cu cea mai mare comunitate de ucraineni din județ, așadar sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare.
Sărbătoarea a adus pe scenă grupul vocal ”Vocile Miculei”- instructor Ioan Bumbar, grupul vocal ”Miculeanca”- instructor Alexandra Iurac, cantautorul Adrian Lupescu, grupul vocal al Școlii de Arte și Muzică din Oleșnik (Ucraina) și ansamblul ”Florile Tărnii” din Tarna Mare- instructor Bianca Angela Cionca. Prin intermediul cântecelor ucrainene, în aplauzele și entuziastul tuturor, artiștii au adus un omagiu culturii și limbii ucrainene.
Despre însemnătatea zilei au vorbit președintele UUR Satu Mare, Irina Liuba Horvat, gazda evenimentului, prim vicepreședintele UUR Satu Mare, Vasile Buciuta, primarul din Micula, Dobos Istvan, directorul Școlii Gimnaziale ”Gellert Sandor” Micula, Nicolae Dumuța, director DSVSA Satu Mare, Vitali Liubka, viceprimarul orașului Vinogradov (Ucraina) și Liuba Markolici, în numele refugiaților ucraineni din zona Sătmarului. Cu toții au evidențiat importanța păstrării și valorificării limbii și culturii, ca elemente identitare definitorii. Vorbitorii din Ucraina au mulțumit pentru sprijinul primit din partea României și pentru grija față de refugiați.
Moderatorul evenimentului, dr. Felician Pop, a accentuat că minoritatea ucraineană din județ întregește în mod fericit tabloul multietnic al Sătmarului, cunoscut ca fiind un spațiu al armoniei interetnice: “Cultura ucrainenilor este una fascinantă făcând parte din tezaurul cel mai de preț al umanității. Mă bucur să constat că de la an la an, ucrainenii sunt o prezență tot mai activă în tabloul social și cultural al județului Satu Mare”.
În organizarea evenimentului au fost parteneri Consiliul local Micula, Muzeul Județean Satu Mare și Centrul Județean pentru Conservarea, Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Şcoala Gimnazială „Gellert Sandor” Micula, iar sărbătoarea s-a încheiat cu o seară tradițională ucraineană, în care la loc de cinste au fost bucatele și băuturile specifice.

Citiți în continuare…

21 de obiective de investiții, subiectul unei solicitări adresate ministrului Finanțelor

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, consideră că urmărirea modului în care sunt materializate inițiativele susținute în Parlament...

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...