La Dărmănești, în județul Suceava, s-a desfășurat acțiunea culturală “Identitatea religioasă a ucrainenilor”, susținută de Uniunea Ucrainenilor din România şi onorată de prezența președintelui UUR România, domnul deputat Nicolae Miroslav Petrețchi, și a președintelui UUR Suceava, domnul inspector Ilie Sauciuc.
Biserica îmbrăcată în haine de sărbătoare, preotul paroh Mihai Cobziuc, gazda acestei activități, au creat o atmosferă sfântă în care religia și cultura să îi apropie pe oameni, să îi înalțe spiritual atunci când rostesc rugăciunea, plecați în smerenie.
La sărbătoarea Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, a devenit o tradiție să fie săvârşită o slujbă bilingv, în sobor, iar credincioșii să vină îmbrăcați în costume tradiționale. Soborul Cinstiților Părinți a fost alcătuit din 11 preoți și 2 diaconi. Cu binecuvântarea ÎPS Calinic, au slujit părintele arhidiacon Vasile Demciuc și părintele Justinian Cojocaru. Au mai fost prezenți preoții de la parohiile Sf. Cruce – Suceava, Baineț, Nisipitu – Ulma, Mărițeia – Mică, Dărmănești I, Călinești – Enache.
Evenimentul religios s-a încheiat cu un concert de pricesne, la care au participat grupurile corale din Negostina, Șerbăuți, Paltinu, Dărmănești, sate ucrainene ale județului Suceava.
Părintele Mihai Cobziuc a mulțumit Uniunii Ucrainenilor din România pentru susținerea și sprijinul acordat pentru derularea acțiunii și pentru ajutorul financiar oferit pentru realizarea unor costume deosebite, tradiționale, necesare grupului vocal ucrainean din localitate.
Religia și cultura sunt liantul care definește identitatea unui popor. Biserica prin oamenii ei devotați, cântecul și costumul tradițional, hramul bisericii, ca prilej de manifestare, formează acea valoare nepreţuită și frumusețe a etniei ucrainene.