În perioada 8-11 noiembrie, Comisia pentru probleme de cultură a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat cea de-a IV-a ediție a conferinței internaționale „Ucrainenii din România. Istorie, Contemporaneitate și Perspective” care a avut loc la sediul Filialei București a UUR.
La cele două secțiuni ale conferinței: „Literatură și cultură” și „Dialog intercultural”, au participat peste 100 de persoane, din care 48 au susținut comunicări legate de cultura, literatura și istoria ucrainenilor din România, care vor fi publicate într-un volum.
La conferință, în afară de reprezentanții Universității București, Universității Naționale Babeș Bolyai din Cluj Napoca, Uniunii Scriitorilor din România, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Muzeului Județean Satu Mare, au participat și reprezentanți ai Universității Naționale din Ujhorod, Universității Naționale „Iurii Fedkovyci” din Cernăuți, Universității Naționale „Ivan Franko” din Lviv și ai Universității Naționale „Taras Șevcenko” din Kiev, dar și reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și ai Platformei Carpatice din Bratislava (Slovacia).
În cadrul conferinței au avut loc lansări de carte, expoziții de fotografie și recitaluri de muzică și poezie.