Ziua Internațională a Femeii marcată de Clubul copiilor ucraineni din Cluj

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

La data de 4 martie a.c., membrii Clubului copiilor ucraineni din cadrul Filialei Cluj a Uniunii Ucrainenilor din România împreună cu prietenii lor din Ucraina s-au întâlnit la sediul Filialei în cadrul evenimentului „Ziua Internațională a Femeii”, care s-a desfășurat la inițiativa și sub atenta îndrumare a Lyudmylei Dorosh, redactorul-șef al revistei pentru copii „Clopoțelul”.

Luna martie este luna lui mărțișor și luna în care se celebrează Femeia, motiv pentru care, în debutul acțiunii, gazda evenimentului, Lyudmyla Dorosh, le-a povestit celor prezenți o legendă despre apariția mărțișorului și despre simbolistica culorilor alb și roșu. Iar pentru a ne aminti fiecăruia dintre noi cât de dragă ne este mama, cea care ne-a dat viață, una dintre invitate, doamna Yefrosynia Kadelnyk, a cântat la acordeon și vocal, alăturându-i-se și ceilalți participanți, celebrul cântec „Ridna maty moia” (Mama mea dragă).

Astfel, în asemenea atmosferă caldă și destinsă, s-a desfășurat un atelier de creație, mai exact un atelier de pictură, sub îndrumarea doamnei Raisa Buzhak, cea care i-a învățat pe copii, dar și pe părinții acestora tehnica „monotipia”. Aceasta este o tehnică a imprimării, prin care se transferă pe o hârtie culoarea cu care s-a desenat sau s-a pictat pe o suprafață neabsorbantă (pe o folie de plastic, în cazul de față), iar ceea ce rezultă este o imagine unică, de unde și denumirea tehnicii.

Rezultatul a fost unul de excepție, copiii fiind foarte mândri de picturile realizate, pe care le-au înrămat, alegându-se, în acest fel, nu doar cu niște cunoștințe inedite din domeniul picturii/desenului, ci și cu un obiect decorativ, un tablou, pe care îl vor putea agăța la ei în camera sau îl vor putea face cadou. A urmat și un moment artistic, în care copiii au simțit nevoia să recompenseze audiența, recitând poezii și interpretând cântece în limba ucraineană. Și de data aceasta, obiectivul evenimentului a fost atins, și anume păstrarea și cultivarea identității naționale ucrainene.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This