Întâlnire la Tulcea cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat joi, 6 aprilie, la întâlnirea conducerii Consiliului Județean Tulcea cu o delegație a Casei Regale a României, alcătuită din Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principesa Sofia, aflate într-o vizită de lucru de două zile în județul Tulcea.

La întâlnire au mai participat vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Huleni, administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, subprefectul Timur Memet viceprimarul George Șinghi, și președintele Comunității Rușilor-Lipoveni din România Silviu Feodor etc.

Nicolae-Miroslav Petrețchi, care a fost însoțit de președinta Filialei UUR Tulcea, Lucica Gherman, a mulțumit autorităților locale pentru organizarea acestei întrevederi, iar Casei Regale pentru atenția acordată minorităților naționale din România. Președintele UUR a subliniat că în România toate minoritățile naționale, indiferent de etnie sau zona geografică în care locuiesc, se bucură de drepturi depline, iar județul Tulcea reprezintă un exemplu de conviețuire interetnică armonioasă. În același timp, Nicolae-Miroslav Petrețchi a mulțumit Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, pentru implicarea în sprijinirea refugiaților ucraineni aflați România.    

Întâlnirea face parte dintr-un proiect inițiat de Custodele Coroanei Române în comunitățile dunărene, menit să încurajeze educația în rândul tinerilor, minoritățile etnice, folclorul și tradițiile populare, patrimoniul construit și protejarea mediului înconjurător.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This