Tradiția șezătorilor de altădată a fost retrăită cu bucurie și emoție de către toți cei care au răspuns, pe 22 aprilie, invitației Organizației Cornuțel a UUR Caraș-Severin și au participat la evenimentul “Șezătoare ucraineană”.
Furcile de tors, poveștile, cântecele din copilărie, costumele cu motive tradiționale, bucatele alese și voia bună au fost doar câteva dintre elementele prin care a fost redată atmosfera șezătorilor de odinioară.
Președintele UUR Caraș-Severin, Daniel Basaraba, a declarat că evenimentul a avut ca scop nu doar aducerea aminte a tradițiilor culturale ucrainene, ci și conservarea și promovarea lor: “Încercam, și sper că am și reușit, să împământenim amintiri de neuitat, menite să contribuie la păstrarea și transmiterea moștenirii culturale ucrainene”.
Evenimentul a fost o ocazie unică pentru oamenii din comunitate să se întâlnească, să retrăiască tradiția șezătorilor de altădată, să împărtășească bucuria și emoția momentului, să învețe mai multe despre cultura ucraineană și să își consolideze identitatea culturală.