Etapa judeţeană a Concursului de recitare a poeziei ucrainene, la Bălcăuți

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Suceava, în parteneriat cu Școala Gimnazială Bălcăuți, a organizat, pe 12 aprilie, etapa județeană a Concursului de recitarea  poeziei ucrainene, ediția a XXIV-a. Evenimentul, desfășurat la Bălcăuți, a adunat aproximativ 80 de elevi din școli unde se studiază limba ucraineană, începând cu clasa pregătitoare, până la clasa a XII-a.

Cuvântul de deschidere a fost rostit de directorul școlii gazdă, Pintrijel Mihaela, alături de inspectorul pentru limba maternă ucraineană, președinte al UUR Suceava, Ilie Sauciuc. Acesta a subliniat importanța concursului în stimularea interesului pentru cunoașterea scrierilor poeților ucraineni. „Nu toți participanții vor fi premiați, însă cu toții trăiesc o experiență nouă din care pot învăța cum să devină mai buni sau cum să se mențină în vârful ierarhiei”, a spus Sauciuc.

Cei 13 elevi, ocupanți ai locului întâi, s-au calificat la etapa națională care va avea loc, pe 29 aprilie, în localitatea Rona de Sus, județul Maramureș. UUR a oferit premii în bani elevilor: premiul I – 300 de lei, premiul II- 250 de lei, premiul III – 200 de lei, mențiune-  150 de lei și participare- 50 de lei, iar juriul a fost format din profesori de limba ucraineană din județul Suceava: Mândrășteanu Loredana, Carpiac Mirabela, Crainiciuc Antoneta, Bursuc Constantina, ZebreniucIuliana, Dascaliuc Lidia, Martineac Delia, Fraseniuc Diana, Dobranschi Geta, Cîrstean Narcisa.

Participanții au recitat câte o poezie din opera poeților clasici sau contemporani. Începând cu elevii clasei a III-a, concurenții au susținut o a doua probă de citire a unui text la prima vedere. Notarea concurenților a vizat exprimarea corectă în limba ucraineană, intonația, accentul, dicția, expresivitatea, mimica și gestica, dar și portul popular. Elevii Școlii Gimnaziale Paltinu, îndrumați de prof. Bursuc Constantina, au fost o adevărată încântare pentru juriu și pentru public, aducând în prim plan costume huțule vechi și autentice. La manifestare au fost prezente doamnele Chideșa Cristina si Șoiman Rodica, membre ale Comitetului Județean UUR și Șoiman Petru consilier local UUR.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This