Ce repede au trecut anii copilăriei, ce dor ne este de bucatele savuroase pregătite cu toată dăruirea de bunicile noastre. O minunată incursiune în perioada copilăriei au făcut participanții prezenți la un eveniment culinar deosebit care a avut loc la Moldova Sulița, județul Suceava, sâmbătă, 23 septembrie, organizat de Filiala UUR Suceava împreună cu organizația locală UUR, școala din localitate, Primăria comunei Moldova Sulița și cu sprijinul gospodinelor din sat.
La deschiderea evenimentului au luat cuvântul Ilie Sauciuc, președintele Filialei UUR, Petru Jecalo, primarul comunei Moldova Sulița, Corina Butnaru, directorul școlii din localitate și Nadia Lazăr Boiciuc, președintele organizației locale UUR, membră în
Comitetul județean.
Publicul a avut parte de o adevărată desfătare senzorială: vizuală, olfactivă, gustativă și auditivă. Pe scena căminului cultural din sat au urcat: Grupul vocal ”Vocile Negostinei”, Ansamblul ”Cervona Kalena” din Negostina și Grupul vocal al Școlii Gimnaziale Moldova Sulița.
Cel mai așteptat moment a fost acela când toți cei prezenți au fost invitați să deguste produsele expuse. Gospodinele din Moldova Sulița, într-o frumoasă competiție, au pregătit o expoziție bogată cu produse culinare tradiționale specifice zonei, începând cu aperitive și feluri principale (caș de oi, bile din urdă de oi, mămăligă cu cartofi, hribi cu smântână, hribi pane, scrijele -felii de cartofi coapte pe plită, sarmale cu urdă, pește cu usturoi, răcituri, tocinei de cartofi), preparate din carne de porc (chișcă cu făină, cârnați de porc, slăninuță, șunculiță afumată), brânză de oi, preparate din lapte de vacă (lapte acru, brânză cu smântână), pâine de casă și încheind cu deserturi delicioase (clătite cu dulceață din fructe de pădure, plăcinte poale-n brâu cu brânză, plăcinte cu nucă, cozonac cu nucă, turtițe coapte pe plită, gogoși cu zahăr pudră, mălai, colțunași în smântână cu umplutură de cartofi) nelipsită fiind frăgata și afinata.
Această acțiune, aflată la a cincea ediție, se adresează tinerilor și tuturor participanților care au dorit să deguste preparate tradiționale pregătite la foc cu lemne. Scopul acestui eveniment este redescoperirea, valorificarea rețetelor culinare moștenite de la bunici și promovarea alimentației sănătoase.
În încheiere, Nadia Lazar- Boiciuc, a mulțumit Uniunii Ucrainenilor din România pentru sprijinirea acestei inițiative arătând că, atât domnul deputat Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele UUR, cât și domnul președinte Ilie Sauciuc, sprijină foarte mult învățământul în limba maternă ucraineană, activitățile culturale și religioase ceea ce contribuie enorm la păstrarea identității etnice.