Promovarea femeilor în poziții executive și de reprezentare este unul dintre dezideratele importante ale conducerii Uniunii Ucrainenilor din România, demers consolidat în ultimii ani, care a devenit evident și cu prilejul evenimentului „Un buchet de flori pentru cea mai gingașă ființă – femeia”, desfășurat, pe 10 martie, în municipiul Sighetu Marmației, la care au participat peste 300 de persoane.
Organizată de Uniunea Femeilor Ucrainene din România, în parteneriat cu Uniunea Tineretului Ucrainean, reuniunea a fost organizată spiritul celebrării, aprecierii rolului determinant pe care femeile ucrainene îl au în interiorul comunității și al recunoașterii eforturilor pe care doamnele îl depun în păstrarea și promovarea valorilor și identității culturale ucrainene.
Președintele Uniunii Tineretului Ucrainean, Alex Mocernac, și consilierul UUR, Fabian Popovici, au oferit trandafiri și diplome tuturor participantelor, ca semn de prețuire pentru contribuția semnificativă a acestora în cadrul comunităților pe care le reprezintă, în dezvoltarea relațiilor de prietenie româno-ucrainene, dar și pentru sprijinul oferit Ucrainei și poporului ucrainean în lupta împotriva agresiunii ruse.
În deschiderea evenimentului, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a apreciat că, în ciuda perioadei dificile pe care o traversează lumea în general și comunitatea ucraineană în particular, femeile ucrainene au determinarea de a se reuni în rolul lor determinant în societate și în familie, fiind, ca mame, primele care cultivă iubirea unui copil și dragostea acestuia pentru limba maternă, iar ca soții cele care oferă sprijin unui bărbat puternic.
Nicolae-Miroslav Petrețchi a evidențiat rolul important pe care îl joacă femeile în diferite sfere de activitate, în cadrul Uniunii Ucrainenilor din România acestea fiind reprezentate la toate nivelurile, contribuție și cu ajutorul căreia Uniunea și-a îmbunătățit activitatea de mai bine de opt ori în ultimii 8 ani.
Președintele UUR le-a mulțumit tuturor femeilor pentru stăruința lor de a ne face lumea mai bună, pentru educarea tinerelor generații și pentru perpetuarea culturii și valorilor ucrainene, asigurându-le de întreg sprijinul său, dar și de cel al Uniunii Ucrainenilor din România.
Președinta Uniunii Femeilor Ucrainene din România, Mirela Ciucur, care a condus și moderat evenimentul, le-a mulțumit doamnelor pentru participare și implicare.
Alocuțiuni de apreciere referitoare la misiunea femeii ucrainene au formulat multe personalități prezente: viceprimarul Sighetului Marmației, Daniela-Onița Ivașcu, inspectorul școlar pentru minoritatea ucraineană Maramureș, Halena Miculaiciuc, prim-vicepreședintele UUR, Vasile Pasenciuc, vicepreședintele, Anna Sambor, primarul Remeți, Ivan-Claudiu Brinzanic, directorul Școlii Profesionale Poienile de Sub Munte, Lucreția Semeniuc, deputatul în Consiliul Regional Zakarpattia, Myroslava Lyvch, rectorul Academiei de Cultură și Arte din Ujhorod, Natalia Shetelia și pro-rectorul academiei, Fedir Apșai, directorul adjunct al Întreprinderii de Stat „Pădurile Ucrainei”, Pavlo Vandjurac, preotul paroh al Parohiei Greco-Catolice Sighetu Marmației, Lucian Marusciac, și reprezentantele Uniunii Femeilor Ucrainene din Maramureș, Cluj, Timiș, Botoșani și Suceava, alături de refugiați ucraineni de pe teritoriul României.