Excursie în municipiul Cluj a elevilor Colegiului Tehnic „Lațcu Vodă” din Siret

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În cadrul programului național „Săptămâna Verde”, desfășurat anual în mediul preuniversitar pentru a promova conștientizarea și protejarea mediului înconjurător, 45 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la filologie ucraineană, din cadrul Colegiului Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, au avut ocazia de a se conecta cu natura într-o excursie în municipiul Cluj.

În perioada 22-23 aprilie, elevii au descoperit bogăția culturală a orașului, începând cu o plimbare în Parcul Cetățuia și continuând cu o vizită fascinantă în Grădina Botanică „Alexandru Borza”, unde au putut descoperi peste 10.000 de specii de plante din întreaga lume.

Elevii din Siret au vizitat, de asemenea, Departamentul de Limbi și Literaturi Slave din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj, unde au fost întâmpinați de conf. univ. dr. Ioan Herbil, care le-a prezentat oferta educațională a Facultății de Litere, vorbindu-le, pe larg, despre specializarea de Limbă și literatură ucraineană.

Inițiativa de a oferi această experiență inedită elevilor a fost susținută de Antoneta Crainiciuc, profesor de limba ucraineană la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, cu sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România, Filiala Suceava. Grupul de excursioniști a fost însoțit de diriginții celor doua clase, prof. Ciornei Carmen și prof. Haureș Mirela.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This