A X-a ediție a Festivalului Borșului Pescăresc Ucrainean, la Sulina

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Sâmbătă, 13 iulie, orașul Sulina a fost gazda celei de-a X-a ediții a Festivalului Borșului Pescăresc Ucrainean, o sărbătoare culinară deosebită şi un prilej de a readuce împreună membrii comunității ucrainene din toată România. Ediția de anul acesta a manifestării, menite să promoveze tradițiile culinare reprezentative, cultura gastronomică a ucrainenilor din Delta Dunării, precum și cultura tradițională și bogăția folclorului ucrainean, s-a bucurat de mare succes în rândul localnicilor și al turiștilor, deopotrivă.

Sub un soare dogoritor, printre ramurile sălciilor de pe malul Dunării, și-au arătat măiestria culinară nu mai puțin de treisprezece echipe ale organizațiilor locale UUR din Ciucurova, Telița, Chilia Veche, Crișan, Sfântu Gheorghe, Letea, Caraorman, Tulcea, Murighiol, Pardina, Sulina și Fântâna Mare. Vedeta evenimentului a fost borșul de pește ucrainean, preparat la ceaun, la foc de lemne, din ingredientele puse la dispoziție de către organizatori.

La festival au fost prezenți numeroși membri ai Consiliului Național al Uniunii Ucrainenilor din România, alături de Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, care a arătat că Festivalul Borșului Pescăresc Ucrainean este unul dintre cele mai importante evenimente pe care le organizează UUR, prin Filiala Tulcea, o sărbătoare care aduce laolaltă ucraineni din toate colțurile României.

Președintele UUR a mulțumit organizatorilor, președintei filialei tulcene, doamna Lucica Gherman, sufletul acestui eveniment, precum și tuturor membrilor organizațiilor locale din județul Tulcea pentru implicare, dar mai ales pentru păstrarea și promovarea tradițiilor ucrainene din această zonă minunată.

”Am spus de fiecare dată că ucrainenii din județul Tulcea sunt adevărați păstrători ai culturii, ai limbii și ai tradițiilor comunității ucrainene”, a declarat Nicolae-Miroslav Petrețchi, mulțumindu-le pentru unitatea de care dau dovadă în aceste vremuri tulburi. Președintele UUR a subliniat că prin astfel de evenimente membrii Uniunii reușesc să prezinte publicului larg ”cât de bogată și cât de frumoasă este cultura comunității ucrainene din România și cât de important este să o predăm și tinerelor generații”, exprimându-și totodată bucuria că printre cei prezenți s-au aflat numeroși reprezentanți ai tinerei generații, care cu siguranță vor prelua aceste valori și la rândul lor le vor transmite mai departe.

Rețete atent rafinate de-a lungul timpului, de generații de femei harnice ucrainene, ingrediente secrete, minunate cântece vechi ucrainene s-au împletit cu povești rostite în jurul ceaunelor. Dincolo de explozia de gusturi și arome, pentru că n-au lipsit nici alte preparate din pește, precum știuca umplută, chifteluțele, salata de icre sau peștele afumat, și nici minunatele împletituri din aluat, plăcintele cu brânză și stafide sau prăjiturile, festivalul a fost un prilej de comuniune, de interacțiune și o oportunitate ca cei prezenți să se bucure, cu toții, de un alt element identitar definitoriu – cântecul ucrainean.

La Festivalului Borșului Pescăresc Ucrainean chipuri purtând amintirile trecutului, alături de tineri la început de drum, au cântat cu aceeași bucurie vechi cântece ucrainene. Au evoluat în fața publicului numeros grupurile vocale: ”Perva Zorea” din Sulina, ”Iasna Zorea” din Murighiol, ”Rybalka” din Crișan, ”Bila Roja” junior din Letea, ”Veselka” din Caraorman, “Zirocika” din Ciucurova, “Zadunaiska Sici” din Tulcea, ”Ciorne More” din Sfântu Gheorghe, “Dunai” din Pardina, „Bila Makovka” din Chilia Veche, ”Lilia” din Fântâna Mare, precum și grupul fondator “Zadunaiska Sici” din Tulcea.

Nu în ultimul rând a fost o sărbătoare a portului popular, pentru că toate ansamblurile, corurile și grupurile vocale au purtat costume tradiționale noi, achiziționate cu sprijinul UUR. A fost încă un eveniment de excepție marca UUR, care s-a bucurat de un real succes și de o prezență numeroasă.

Citiți în continuare…

Share This