Ansamblul ”Kolomeika” din Siret, coordonat de prof. Zirka Ianoș, a reprezentat Uniunea Ucrainenilor din România la Festivalul Internațional de Folclor ”Kostoski” din Ohrid, Macedonia, în perioada 17-22 iulie. Experiența inedită trăită anul trecut la această manifestare i-a determinat pe membrii ansamblului ”Kolomeika” să-și dorească să fie, din nou, prezenţi pe scena festivalului.
Îndrumătoarea grupului, vicepreședinta organizației locale UUR, prof. Zirca Ianoș, proaspăt aleasă în funcția de consilier local, a subliniat faptul că ”evenimentul impresionează prin diversitate și culoare, iar peisajele și locurile sunt cu adevărat fascinante.” Doamna Zirca Ianoș a mulțumit Uniunii Ucrainenilor din România pentru că a făcut posibilă participarea ansamblului ”Kolomeika” la acest prestigios festival, prin sprijinul financiar acordat în vederea deplasării.
Biroul de Turism ”Kostoski” din Ohrid organizează Festivalul Internaţional “Kostoski” din Macedonia pe parcursul a trei perioade din an: primăvara, vara și toamna, şi promovează atât tradiționalul cât și abordările moderne, deoarece festivalul este dedicat, în egală măsură, ansamblurilor de tineri și bătrâni, orchestrelor, corurilor și majoretelor. Prestigiosul eveniment este structurat astfel: Festivalul folcloric Ohrid, Festivalul coral, Festivalul de muzică și dans, Festivalul orchestral, Festivalul de majorete și spectacole pentru fiecare grupă: amatori și profesioniști, folcloric și modern, coral și orchestral, acoperind o arie largă de preferințe muzicale.
Prin participarea la diverse festivaluri și concursuri naționale și internaționale, ansamblurile ucrainene din Bucovina promovează frumusețea costumelor, a cântecului și jocului ucrainean, pe care le fac cunoscute publicului larg.