Consfătuirile naționale ale cadrelor didactice de limbă maternă ucraineană-2024

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Consfătuirile naționale ale cadrelor didactice de limbă maternă ucraineană au încheiat seria evenimentelor dedicate limbii, culturii, educației și tradițiilor ucrainene, care s-au desfășurat la Jupiter, în perioada 22 – 25 august.

La consfătuiri au participat peste 110 cadre didactice de limbă ucraineană, atât din România, cât și din Ucraina și Republica Moldova, reprezentanți ai Ministerului Educației, inspectoratelor școlare și ai școlilor, pentru a discuta viitorul educației în limba ucraineană în România.

”Ca președinte și parlamentar al Uniunii Ucrainenilor din România îmi asum responsabilitatea de a susține și promova identitatea culturală a ucrainenilor prin consolidarea educației în limba maternă, o componentă esențială pentru coeziunea și dezvoltarea comunității noastre”, a subliniat Nicolae-Miroslav Petrețchi cu această ocazie.

La acest eveniment, președintele UUR a subliniat importanța deosebită a  limbii ucrainene ca pilon fundamental al identității ucrainenilor din România, precum și rolul esențial al cadrelor didactice care, prin dăruirea lor, modelează viitorul tinerelor generații. Ei sunt cei care, cu profesionalism și dăruire, asigură transmiterea limbii, culturii și valorilor noastre către copiii noștri, stabilind o punte vitală între școală, familie și comunitate, a afirmat președintele UUR.

Nicolae-Miroslav Petrețchi a accentuat angajamentul ferm al UUR de a susține învățământul în limba ucraineană, a prezentat proiectele implementate și rezultatele obținute prin colaborarea strânsă cu cadrele didactice, directorii de școli și inspectorii de specialitate și a subliniat necesitatea unei colaborări între școlile din România, Republica Moldova și Ucraina pentru a asigura o educație de calitate în limba maternă.

Modificările recente aduse Legii Educației, la care a contribuit direct prin implicare parlamentară, în colaborare cu Ministerul Educației, au permis creșterea numărului de ore, clase și elevi implicați în studiul limbii ucrainene și reprezintă angajamentul său și al UUR de a continua eforturile de formare a cadrelor didactice.

Reprezentanții din Ucraina și Republica Moldova au apreciat sprijinul acordat de UUR în promovarea învățământului în limba ucraineană, considerând România un exemplu de bune practici la nivel internațional. Această recunoaștere este o confirmare a sprijinului continuu oferit de conducerea UUR și a implicării nemijlocite a președintelui UUR pentru ca învățământul în limba ucraineană să ajungă la standardele ridicate actuale.

UUR depune în continuare eforturi pentru perfecționarea cadrelor didactice, un domeniu asupra căruia s-a concentrat în mod deosebit în ultima perioadă, prin parteneriatele pe care le are la nivelul universităților din Ucraina. De asemenea, UUR își propune să aducă specialiști în domeniu pentru a asigura profesorilor care predau limba sau în limba ucraineană cei mai buni formatori, alături de cei ai Ministerului Educației, a declarat Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Pe agenda discuțiilor au fost incluse și modificări legislative, stadiul problemelor semnalate și propunerile cadrelor didactice pentru noul an școlar, inclusiv unele aspecte metodologice. Evenimentul reprezintă o reafirmare a angajamentului UUR față de comunitate, față de educație și, implicit, față de viitor.

Citiți în continuare…

Share This