Duminică, 2 octombrie, filiala Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat cea de-a III-a ediție a Festivalului „Sărbătoarea folclorului ucrainean”, găzduit de căminul cultural din Repedea, o comună unde locuiesc mulți etnici ucraineni cu credință în Dumnezeu și iubitori de tradiții.
Scopul acestui eveniment de marcă este păstrarea valorilor culturale ucrainene, a obiceiurilor populare și transmiterea folclorului autentic generațiilor viitoare. La eveniment au luat parte numeroși reprezentanți ai Uniunii Ucrainenilor din România, fără de care aceste manifestări nu ar avea același rezultat frumos, ai autorităților publice locale, invitați și iubitori ai folclorului ucrainean.
Preotul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Poienile de sub Munte, părintele Adrian Vișovan a binecuvântat întreaga acțiune printr-o scurtă rugăciune.
Deși vremea nu a fost tocmai plăcută, invitații s-au bucurat de atmosfera specială, printre picurii de ploaie, au urcat pe scenă și au adus soarele cu ei: grupul vocal de copii din Repedea, coordonat de doamna Maria Cinar, grupul vocal „Nadiia” din Repedea, coordonat de doamna Adriana Recalo, grupul vocal și de dans „Îngerii” din Siret, ansamblul de dans din Suceava, grupul vocal din comuna Știuca, județul Timiș, grupul vocal de copii din Remeți, grupul vocal „Veselca” din Lunca la Tisa, coordonat de doamna Anna Sambor, grupul vocal „Crasnianocika” din Crasna Vișeului, coordonat de domnul Gheorghe Mocernac, grupul vocal Bistra, coordonat de doamna Irina Iordăchianu, grupul vocal „Huțulii veseli” din Valea Vișeului, coordonat de doamna Maria Papariga, grupul vocal „Cervona ruja” din Bocicoiu Mare, coordonat de doamna Anna Mihali, grupul vocal „Vocile Muntelui” din Poienile de sub Munte, coordonat de Mihai Macioca, grupul vocal din Crăciunești, grupul vocal din Rona de Sus și grupul vocal de copii din Poienile de sub Munte, coordonat de doamna Maria Vișovan.