Ansamblul „Kolomeika” – locul I la Festivalul de Muzică Populară „Mugurelul”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Sub coordonarea profesorului Zirca Ianoș, Ansamblul „Kolomeika” din Siret a obținut marele premiu la ediția a XVIII-a a prestigiosului Festival-Concurs Internațional de Muzică Populară „Mugurelul”, desfășurat în zilele de 28 și 29 septembrie la Dorohoi, județul Botoșani. Tinerii talentați au ridicat sala în picioare, impresionând juriul și încântând publicul cu pasiunea și măiestria lor în promovarea dansului și cântecului ucrainean.

În cadrul acestui festival, juriul a fost compus din specialiști de renume, precum:

  • Fodor Florin, Conferențiar Universitar Doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și director general Fly Music România- președintele juriului
  • Bogdan-Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general, ISJ Botoșani- președinte de onoare
  • Mișu Blanaru, profesor, dirijor și compozitor- Israel
  • Mihai Cotos, profesor și maestru dirijor al Orchestrei Profesioniste a Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava
  • Ion Oloieru, profesor și maestru dirijor al Orchestrei Profesioniste „Rapsozii Botoșanilor”
  • Laurențiu Ursache, profesor, realizator de emisiuni Radio-TV și managerul postului Folclor TV România
  • George Vanvu, compozitor, realizator de emisiuni și coordonator muzical Radio Iași
  • Palade Laurențiu, profesor doctor la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani
  • Costache Petru, profesor de canto la Școala Populară de Arte „Ion Irimescu” din Suceava
  • Rău Valentin, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani și coordonatorul Ansamblului „Mărgineanca”
  • Dupu Marcel, directorul Clubului Copiilor Dorohoi și coordonator al Orchestrei „Mugurelul”.

Evenimentul a fost organizat de Clubul Copiilor Dorohoi, sub egida Ministerului Educației, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Consiliului Local Dorohoi, Primăriei Municipiului Dorohoi și Asociației „Mugurelul” Dorohoi.

Pe scena din Dorohoi au urcat concurenți din județele Botoșani, Suceava, Olt, Iași, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Baia Mare și București, alături de participanți din Ucraina și Republica Moldova. Concursul este înscris în Calendarul Național al Activităților Educative 2024, fiind dedicat promovării tinerilor talentați și păstrării tradițiilor populare.

Profesorul Zirca Ianoș, consilier al Uniunii Ucrainenilor din România în cadrul Primăriei Siret, a mulțumit Filialei UUR Suceava pentru sprijinul acordat în participarea la acest important eveniment. Felicitări tuturor celor implicați pentru acest succes remarcabil!

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This