Concerte caritabile cu strângere de fonduri pentru susținerea Ucrainei

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Uniunea Ucrainenilor din România a organizat, în perioada 19 – 23 mai, patru concerte caritabile cu strângere de fonduri pentru susținerea poporului ucrainean.

Concertele s-au desfășurat la Siret (19 mai), Sighetu Marmației (20 mai), Timișoara (21 mai) și București (23 mai), iar pe scenă au evoluat interpreții ucraineni: Iryna Styts, Dmytro și Nazarii Iaremchuk, Olexandr Zaichenko, Alla Popova, Alina Chechul.

Evenimentele s-au bucurat de un real succes, iar participanții au fost invitați să susțină cu donații atât refugiații ucraineni aflați în prezent în România, cât și cetățenii ucraineni rămași în zonele afectate de război.

Proiectul a fost implementat în parteneriat cu peste 20 de instituții ale administrației publice centrale şi locale, asociații, instituții de învățământ și mass-media etc.

Citiți în continuare…

Share This