Ediția a XXXV-a a Festivalului Internațional de Folclor “Întâlniri Bucovinene”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Orașul Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, a devenit, în perioada 19-21 iulie, un loc al tradițiilor și culturii prin ediția a XXXV-a a Festivalului Internațional de Folclor “Întâlniri Bucovinene”.

Pe platoul central, peste 300 de artiști din România, Polonia, Ungaria, Ucraina și Republica Moldova au adus bucurie și energie prin dansuri pline de viață și cântece tradiționale de neuitat!

Ansamblul Kozaciok din Bălcăuți, coordonat de prof. Petru Șoiman, și Grupul vocal “Vocile Negostinei”, coordonat de prof. Antoneta Crainiciuc, au impresionat publicul cu performanțe uimitoare din folclorul ucrainean local.

Festivalul a început cu o spectaculoasă paradă a grupurilor folclorice, care au umplut străzile municipiului cu energie și entuziasm, conduse de buciumași din zona de munte și crescători de câini ciobănești și cai- o adevărată poveste în demonstrații artistice.

Târgul Meșterilor Populari, Târgul Producătorilor Locali și Târgul de Turism al Bucovinei au adăugat o notă autentică evenimentului, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a descopri culturi locale și de a achiziționa produse tradiționale unice.

O prestație spectaculoasă au avut invitații speciali “Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu”, care au devenit foarte cunoscuți sutelor de turiști si spectatori atrași annual de acest festival devenit, în cei 35 de ani de activitate, un punct de referință pentru Bucovina multiculturală.

Uniunea Ucrainenilor din România, Filiala Suceava, s-a asigurat că tradițiile ucrainene continuă să fie promovate și apreciate, finanțând cu 2500 de lei deplasarea artiștilor din ansamblurile participante.

Citiți în continuare…

Share This