Sâmbătă, 29 februarie, Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Maramureș, a marcat Ziua Internațională a Limbii Materne. Cu această ocazie la Sighetu Marmației (nordul României) au fost organizate mai multe evenimente speciale.
Seria de manifestări a fost deschisă la Liceul Pedagogic ”Taras Șevcenko”, cu predare în limba ucraineană, din Sighetu Marmației, unde a avut loc Olimpiada de Limbă și Literatură Ucraineană – etapa județeană, la care au participat elevii claselor VII și XII din toate localitățile cu populație majoritar ucraineană din județ.
La deschiderea festivă au fost prezenți președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, inspectorul școlar de limbă ucraineană, Mariana Dobroțchi, președintele filialei Maramureș a UUR, Miroslav Petrețchi, directorul liceului ”Taras Șevcenko”, Vasile Cureleac, profesori din școlile din Maramureș în care se studiază limba ucraineană.
Tot sâmbătă a fost organizat simpozionul cu tema “Rolul femeii ucrainene în societate”, la care au participat membri ai Consiliului Uniunii Ucrainenilor din România, comitetul organizației de femei, membrii birourilor organizațiilor locale din Poienile de sub Munte, Repedea, Ruscova, Crasna Vișeului, Valea Vișeului, Bistra, Rona de Sus, Lunca la Tisa, Bocicoiu Mare, Vișeu de Sus, Crăciunești, Sighetu Marmației și Remeți.
Participanții au subliniat importanța păstrării limbii materne, rolul acesteia în promovarea culturii și tradițiilor ucrainene, cât și contribuția femeilor ucrainene la perpetuarea valorilor culturii și tradiției ucrainene. De asemenea, au fost omagiate personalități marcante, care au contribuit la conservarea și dezvoltarea limbii ucrainene în județul Maramureș.
Sărbătoarea Zilei Limbii Materne s-a încheiat cu un spectacol folcloric, susținut de elevii școlii gimnaziale din Bistra, ansamblul “Socoleata” din Rona de Sus, grupul vocal ”Cervona Ruja” și grupul vocal din Lunca la Tisa.