Manifestare „150 de ani de la nașterea prozatorului și poetului B. Lepkyi”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Filiala Cluj a Uniunii Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Specializarea limba și literatura ucraineană din cadrul Facultății de Litere, a organizat la data de 29 octombrie 2022 manifestarea cultural-științifică „150 de ani de la nașterea prozatorului și poetului Bohdan Lepkyi”, care i-a reunit pe studenți, cadre didactice, refugiații care și-au găsit temporar adăpost în Cluj și simpatizanți ai limbii și ai culturii ucrainene.

Personalitatea plurivalentă a celui evocat, pe care doar Ivan Franko avea să-l depășească în ceea ce privește volumul și sfera de preocupări, Bohdan Lepkyi – poet, prozator, dramaturg, publicist, critic, culegător și popularizator al creației pupulare ucrainene, istoric și critic literar, cercetător asiduu al creației lui Taras Șevcenko, Lesea Ukrainka, Ivan Franko, Myhailo Koțiubynskyi, Aleksandr Pușkin, Mihail Lermontov, Nikolai Gogol etc., a fost relevată prin cele două comunicări, prezentate de Lyudmyla Dorosh – redactor-șef al revistei „Dzvonyk” și lector dr. Mihaela Herbil – redactor-șef al revistei „Ecouri ucrainene”.

Un moment deosebit de emoționant, care a încheiat și totodată a încununat evenimentul, l-a reprezentat audierea cântecului „Juravli” (Cocorii), pe versurile poeziei lui Bohdan Lepkyi „Ciuieș, brate mii” („Auzi, fratele meu”) și pe muzica lui Lev Lepkyi (fratele lui Bohdan Lepkyi), considerat cântec-recviem, care are ca temă dezrădăcinarea. Această piesă, considerată cântec popular ucrainean, datorită popularității extraordinare de care se bucură, este cât se poate de actuală, exprimând aceeași durere și disperare a celor care sunt nevoiți să fugă din calea războiului atât de injust, ca acum aproape un secol, când a fost scrisă.

Citiți în continuare…

Share This