Masa rotundă ”Un an de război în Ucraina: începuturi, evoluții și perspective”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În contextul marcării unui an de la declanșarea invaziei rusești în Ucraina, marți, 28 februarie, Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), în colaborare cu Grupul parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților și Centrul Narativelor Politice ale Democrației din Cernăuți, Ucraina, a organizat masa rotundă cu titlul ”UN AN DE RĂZBOI ÎN UCRAINA: ÎNCEPUTURI, EVOLUȚII ȘI PERSPECTIVE”.

La eveniment au participat parlamentari, reprezentanți ai autorităților centrale (Guvern, MAE, MAI, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Departamentul pentru Relații Interetnice) și locale, Ambasadorul Ucrainei în România, reprezentanți ai TVR și Radio România, ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, ai mediului academic și de afaceri, precum și ai societății civile, însumând aproximativ 80 de participanți, dintre care un număr de aproape 30 de vorbitori, din România și Ucraina.

Sesiunea de discuții a debutat cu mesajul președintelui UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, care a vorbit despre implicațiile războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, despre ajutorul multidimensional oferit de România Ucrainei, precum și despre sprijinul deosebit acordat de societatea civilă ucrainenilor, atât celor refugiați în România, cât și celor rămași în Ucraina.

Reprezentanții români, în mesajele lor, au condamnat războiul de agresiune ilegal, nejustificat şi neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei și au exprimat solidaritatea totală și sprijinul neclintit al României pentru Ucraina și pentru poporul ucrainean atât timp cât va fi necesar.  A fost evidențiată acțiunea solidară și multidimensională a României, ca stat vecin și prieten, contribuind atât pe plan umanitar și economic, cât și în ceea ce privește creșterea conectivității, facilitarea transportului de cereale sau avansarea parcursului european. De asemenea, aceștia au lăudat curajul și determinarea militarilor ucraineni, care au devenit un simbol al luptei pentru libertate și pentru un viitor democratic, plătind prețul suprem pentru apărarea Ucrainei și a întregii Europe.

Oaspeții ucraineni au vorbit despre situația dificilă în care se află Ucraina după 12 luni de război pe scară largă, despre atrocitățile comise de trupele rusești împotriva ucrainenilor și despre distrugerile și victimele, inclusiv mulți copii, din Ucraina. Invitații și-au exprimat recunoștința pentru ajutorul umanitar oferit în ultimul an de România și pentru primirea călduroasă de care au avut parte refugiații ucraineni, care au fost forțați să-și părăsească casele din cauza războiului. Totodată, participanții din țara vecină au subliniat că Ucraina rezistă, dar are nevoie în continuare de ajutor ca să poată învinge în războiul cu Rusia.

În acest cadru, au fost vernisate două expoziții de fotografie: „Războiul din Ucraina, prin ochii copiilor”, organizată de Centrul pentru Narative Politice ale Democrației” din Cernăuți în parteneriat cu Centrul Mieroszewski din Polonia, și “Durerea mamei!”, organizată de Mișcarea publică ucraineană a mamelor și rudelor participanților la Operațiunea Antiteroristă ”Berehynea”. Fotografiile surprind situația dramatică în care se află copiii ucraineni din cauza invaziei rusești, precum și durerea mamelor soldaților ucraineni morți sau dispăruți în război.

Citiți în continuare…

Share This