Mesajul de Paște al Președintelui UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Dragi ucraineni, dragi români!

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este minunea care ne reconfirmă, an de an, speranţa în renaşterea spiritului, puterea credinţei, ne întăreşte încrederea în valorile umanităţii, năzuinţa spre tot ce-i mai bun şi mai frumos, lupta continuă şi îndârjirea de a nu ceda în faţa provocărilor vieţii.

Paştele constituie un moment de pace şi iertare pentru toţi, sărbătoarea care aduce armonie între faptă şi gând.

Atât eu, cât şi conducerea Uniunii Ucrainenilor din România adresăm cele mai sincere gânduri tuturor creştinilor care sărbătoresc Marele Praznic al Creştinătăţii.

Lumina sfântă şi tainică a Învierii Domnului să vă deschidă sufletul spre înţelegere, împăcare cu sine şi ceilalţi, speranţă şi toleranţă!

Hristos a înviat!

Oriunde v-aţi afla în lume, să primiţi în suflete Lumina şi Pacea Învierii!

 

Preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România,

Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 371

,,Naș holos”, Nr. 371

În această ediție, puteți citi: 90 de ani de la nașterea profesorului Ioan Rebușapca; Lumina care nu se stinge...

Ecouri ucrainene Nr. 72, mai 2025

Ecouri ucrainene Nr. 72, mai 2025

În această ediție, puteți citi: „Ioan Rebușapcă – 90”, articol semnat de Corneliu Irod; „Sofia Okunevska-Moraczewska –...

Ukrainskyi Visnyk № 9-10 mai 2025

Ukrainskyi Visnyk № 9-10 mai 2025

În această ediție, puteți citi: XXXI-a ediție a Olimpiadei de Limba și Literatura Ucraineană Maternă; Din activitatea...

Share This