Activități de încurajare a lecturii în limba ucraineană în școlile din județul Suceava cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună

Miercuri, 4 februarie, majoritatea școlilor din județul Suceava, unde se studiază limba maternă ucraineană, au desfășurat activități prin care au încurajat lectura în limba ucraineană, cu prilejul Zilei Internaționale a Cititului Împreună.

Ziua Internațională a Cititului Împreună, cunoscută la nivel global ca World Read Aloud Day, a fost inițiată în anul 2010 de organizația LitWorld, cu scopul de a promova lectura cu voce tare și accesul egal la educație și la cărți pentru toți copiii.

Ideea acestei zile a apărut din dorința de a crea o mișcare mondială care să reunească elevi, profesori, părinți, bibliotecari și iubitori de lectură într-o activitate comună, demonstrând că poveștile pot apropia oamenii și pot contribui la dezvoltarea comunităților. De-a lungul anilor, evenimentul a câștigat popularitate, fiind celebrat în numeroase țări prin sesiuni publice de lectură, întâlniri cu scriitori, activități educative și campanii de promovare a alfabetizării. Ziua este marcată anual în prima săptămână din februarie, de obicei miercuri, pentru a facilita implicarea instituțiilor de învățământ.

Majoritatea unităților de învățământ din județul Suceava în care se studiază limba maternă ucraineană au valorificat acest moment pentru a încuraja lectura în limba ucraineană, organizând activități educaționale dedicate, sub îndrumarea atentă a dascălilor: prof. Anca Știubianu –  Școala Gimnazială Bălcăuți, prof. Narcisa Cîrstean – Școala Gimnazială Bălcăuți, prof. Lidia Dascaliuc – Școala Gimnazială Negostina, prof. Mirabela Carpiac – Școala Gimnazială ”Petru Mușat” Siret, prof. Antoneta Crainiciuc – Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret, prof. Alina Mazureac – Școala Gimnazială Șerbăuți, prof. Maria Zaharie – Școala Gimnazială Călinești Enache, prof. Loredana Mândrășteanu – Școala Gimnazială Călinești Cuparencu, prof. Carmen Casoinic – Colegiul Tehnic ”Ferdinand I” Rădăuți, prof. Constantina Bursuc – Școala Gimnazială Paltinu, prof. Cerasela Ciornei – Școala Gimnazială Argel, prof. Geta Dobranschi – Școala Gimnazială Brodina de Sus, prof. Ștefan Mehno – Școala Gimnazială Izvoarele Sucevei, prof. Dana Ciuperciuc – Școala Gimnazială Moldova-Sulița, prof. Ilaria Pușcă – Școala Primară Ciumârna, Vatra Moldoviței, prof. Maria Gorban – Școala Primară Salaș, prof. Andreea Francovschi – Școala Primară Nisipitu.

Scopul principal al acestor activități a fost de a evidenția importanța lecturii în dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor, de a încuraja dragostea pentru cărți și de a sublinia faptul că lectura împreună poate construi relații mai puternice și poate contribui la formarea unor generații mai informate și mai empatice.

Ziua Internațională a Cititului Împreună se sărbătorește anual în prima miercuri a lunii februarie, și are darul de a apropia comunitățile, a dezvolta competențele de ascultare și înțelegere, dar și de a stimula imaginația. Uniunea Ucrainenilor din România se aliniază acestor valori și susține educația ca principal mobil de conservare a identițății culturale.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...