Vineri, 14 august 2026, Reprezentanța Constanța a Uniunii Ucrainenilor din România a participat, la invitația adresată președintelui UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, de către Instituția Prefectului – Județul Constanța și conducerea Forțelor Navale Române, la festivitățile organizate la Constanța cu prilejul Zilei Recunoștinței, manifestare desfășurată în contextul Zilei Marinei Române.
În numele președintelui UUR și al comunității ucrainene din România, secretarul Reprezentanței Constanța, Dorina Popescu, a participat la ceremonia desfășurată la Monumentul Crucea Marinarilor de pe faleza municipiului Constanța și a depus o coroană de flori în memoria marinarilor care și-au pierdut viața pentru apărarea țării.
La ceremonia oficială au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor statului român, ai conducerii Forțelor Armate și Forțelor Navale Române, ai administrației publice locale, precum și reprezentanți ai minorităților etnice din județul Constanța.
Printre oficialii prezenți s-au numărat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, înalți oficiali militari precum șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait și comandantul Comandamentului Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”, contraamiralul Cornel-Eugen Cojocaru.
Ceremonia militară și religioasă a reprezentat un moment de reculegere și de omagiere a eroilor marinari care și-au jertfit viața pentru România. Manifestări dedicate Zilei Recunoștinței au fost organizate, la inițiativa Forțelor Navale Române, în data de 14 august, la Constanța, Mangalia și Tulcea.
Prin participarea la acest moment solemn, Uniunea Ucrainenilor din România s-a alăturat comunității locale și autorităților române în gestul de recunoștință și respect față de memoria celor care au servit țara. Pentru comunitatea ucraineană din România, astfel de momente reprezintă și o expresie a apartenenței sale la societatea românească și a respectului față de istoria și valorile comune.
Cu prilejul Zilei Marinei Române, Uniunea Ucrainenilor din România transmite marinarilor români și Forțelor Navale Române sincere urări de sănătate, împliniri profesionale și misiuni încununate de succes. Bun vânt din pupa!





