Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, salută demararea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Sălii Festive a Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, proiect important pentru instituția de învățământ și pentru întreaga comunitate ucraineană.
Nicolae-Miroslav Petrețchi a precizat că a aflat despre începerea lucrărilor de la directoarea Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko”, prof. Lucreția Semeniuc, subliniind că proiectul reprezintă rezultatul unor demersuri susținute, inclusiv prin amendamentele promovate la Legea bugetului de stat, pentru identificarea resurselor necesare modernizării liceului.
„Faptul că lucrările au putut începe reprezintă un pas concret înainte, după o perioadă în care instituția s-a confruntat cu mai multe probleme, care au trebuit rezolvate succesiv”, a declarat deputatul.
Unul dintre demersurile importante a vizat clarificarea situației juridice a imobilului în care funcționează liceul. Potrivit președintelui UUR, lipsa unei situații juridice clare a îngreunat, timp de mai mulți ani, realizarea unor lucrări de reabilitare și intervențiile asupra clădirii. Problema a fost urmărită prin demersuri parlamentare și adresate autorităților competente, situația fiind soluționată parțial în 2025 și definitiv în 2026.
Clarificarea situației juridice a imobilului a reprezentat o condiție importantă pentru realizarea, în mod legal și coerent, a investițiilor necesare infrastructurii liceului.
Nicolae-Miroslav Petrețchi a amintit și intervenția de urgență realizată în ianuarie 2025, când liceul a rămas fără căldură în plină iarnă, în urma unei defecțiuni la centrala termică. Uniunea Ucrainenilor din România a alocat fondurile necesare pentru repararea centralei, astfel încât activitatea educațională să poată continua în condiții normale. Ulterior, prin Legea bugetului de stat, au fost obținute fonduri pentru înlocuirea ambelor centrale termice.
Sprijinul acordat Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” a fost constant și s-a concretizat atât prin demersuri parlamentare pentru obținerea de finanțări, cât și prin implicarea directă a Uniunii Ucrainenilor din România. UUR a susținut financiar activitatea liceului prin dotări IT, burse pentru elevi, activități educaționale și extracurriculare, precum și prin alte forme de sprijin destinate bunei desfășurări a procesului educațional.
Totodată, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a urmărit soluționarea problemelor de infrastructură ale instituției și a sesizat la nivel guvernamental situațiile care necesitau intervenție. În 2023, după ce fondurile destinate lucrărilor de reabilitare nu au mai ajuns la liceu, acesta a solicitat oficial Guvernului identificarea unor soluții pentru asigurarea finanțării necesare.
Președintele UUR subliniază că obiectivul demersurilor sale depășește rezolvarea punctuală a problemelor existente și vizează transformarea Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko”, singura instituție de învățământ liceal din România cu predare integrală în limba ucraineană, într-o instituție preuniversitară de excelență.
„Statutul și importanța pe care le are acest liceu pentru educația în limba ucraineană trebuie să se regăsească în condițiile de studiu, în infrastructură, în dotările de care beneficiază elevii și profesorii, dar și în calitatea și diversitatea oportunităților educaționale oferite”, a afirmat Nicolae-Miroslav Petrețchi.
Acesta consideră că dezvoltarea liceului reprezintă o necesitate pentru păstrarea și consolidarea învățământului în limba ucraineană și poate fi realizată printr-un efort susținut și printr-o colaborare responsabilă între conducerea instituției, Uniunea Ucrainenilor din România și autoritățile statului.
„Toate aceste demersuri au același obiectiv: să susținem educația în limba ucraineană și să ne asigurăm că singurul liceu din România cu predare integrală în limba ucraineană beneficiază de condiții corespunzătoare pentru elevi și profesori”, a precizat președintele UUR.
Începerea lucrărilor la Sala Festivă reprezintă, în acest context, rezultatul unui efort susținut și al colaborării dintre conducerea liceului, Uniunea Ucrainenilor din România și autoritățile implicate.
Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a mulțumit directoarei Lucreția Semeniuc pentru implicare și colaborarea permanentă și și-a exprimat satisfacția că un proiect pentru care au fost realizate demersuri concrete a intrat în etapa de execuție.
În același timp, președintele UUR a subliniat necesitatea unei implicări mai consistente din partea autorităților locale, în subordinea cărora se află liceul, în soluționarea problemelor și dezvoltarea instituției.
„Consider că responsabilitatea pentru dezvoltarea liceului trebuie asumată de toți cei care pot contribui la acest lucru. Sprijinul local, alături de eforturile conducerii liceului, ale UUR și de demersurile pe care le fac la nivel parlamentar, poate crea premisele necesare pentru ca Liceul «Taras Șevcenko» să devină instituția de referință pe care elevii, profesorii și comunitatea ucraineană o merită”, a declarat Nicolae-Miroslav Petrețchi.
Președintele Uniunii Ucrainenilor din România a reafirmat că va continua să susțină Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” și educația în limba ucraineană, printr-o abordare orientată spre rezultate concrete: identificarea problemelor, identificarea surselor de finanțare și urmărirea demersurilor până la finalizarea acestora.






