Sâmbătă, 3 octombrie 2026, Reprezentanța Constanța a UUR a organizat evenimentul public ,,Marea Neagră ne unește. Spectacol folcloric multietnic”. Spectacolul a avut loc la sediul local al UUR și a fost organizat pentru comunitatea ucraineană locală, pentru comunitatea de refugiați ucraineni, precum și pentru alte minorități etnice de pe plan local. Evenimentul a avut ca obiectiv promovarea culturii ucrainene, cu un accent deosebit asupra cântecului popular, și crearea unui spațiu de întâlnire între comunități care, prin istorie, tradiții și experiențe culturale diferite, contribuie la diversitatea Dobrogei.
Au participat la eveniment peste 60 de persoane, reprezentanți ai comunității ucrainene locale, membri ai familiilor comunității locale de etnici și refugiați ucraineni, reprezentanți ai altor minorități etnice din municipiul și județul Constanța. În afara comunității ucrainene, au fost prezenți prieteni și parteneri din plan local, precum reprezentanți ai minorităților etnice germană și tătară, reprezentanți ai conducerii și cadre didactice de la Școala ucraineană din Constanța Radiance UA, precum și invitați din București.
Spectacolul a generat un interes deosebit în mediile comunității ucrainene locale. Acesta a fost lansat precum un Manifest artistic pentru Tezaurul Ucrainean, ca zestre vestimentară care se cere scoasă la sorit, dar și acele cântece inegalabile care au ca mesaj neuitarea rădăcinilor strămoșești, iar în centrul evenimentului s-a aflat artista populară ucraineană Anastasia Yermakova, refugiată în Constanța, care a susținut concertul „Pe aripile cântecului”, apreciat de cei prezenți ca fiind un concert cât o declarație de dragoste pentru tot ce înseamnă folclorul neamului ucrainean.
În deschiderea spectacolului, Dorina Popescu, secretara Reprezentanței Constanța a UUR, a prezentat obiectivele și programul manifestării și a mulțumit artistei Anastasia Yermakova, echipei sale tehnice, precum și reprezentanților comunităților germană și tătară pentru participare.
Concertul, desfășurat pe parcursul a aproximativ două ore, a reunit cântece populare tradiționale ucrainene, piese cunoscute din repertoriul ucrainean, cântece patriotice, creații lirice de dragoste, cântece de leagăn, dar și momente inspirate din obiceiurile tradiționale. Programul a inclus, de asemenea, scenete și dansuri specifice culturii ucrainene.
Unul dintre momentele apreciate de public a fost reconstituirea artistică a unei nunți tradiționale ucrainene, construită în jurul cântecului popular, al pregătirii miresei și al unor obiceiuri specifice acestui moment important din viața comunității. Rolul miresei a fost interpretat de Olena Beleaieva, iar în spectacol au debutat artistic surorile Anna și Daria Yermakovy.
Publicul a primit cu aplauze și momentul susținut de Ansamblul „Spivoci”, reprezentat de Oliga Iașina și Irina Spirina, sub coordonarea Anastasiei Yermakova.
După încheierea reprezentației, întâlnirea a continuat într-o atmosferă informală, cu o masă tradițională ucraineană pregătită pentru participanți. Momentul a oferit publicului ocazia de a continua discuțiile despre muzica și tradițiile ucrainene și de a consolida relațiile dintre membrii diferitelor comunități prezente.
Prin evenimentul „Marea Neagră ne unește”, Reprezentanța Constanța a UUR a adus în atenția publicului local o parte importantă a patrimoniului cultural ucrainean și a creat un context în care acesta a putut fi descoperit și împărtășit într-un cadru multietnic. În peisajul cultural al regiunii, iar Uniunea Ucrainenilor din România continuă să susțină proiectele care contribuie la păstrarea și promovarea limbii, tradițiilor și patrimoniului cultural ucrainean.









