Seara duhovnicească închinată Acoperământului Maicii Domnului și Sfintei Cuvioase Parascheva

Luni, 13 octombrie 2025, sediul Organizației Locale Poienile de sub Munte a Uniunii Ucrainenilor din România, județul Maramureș, a găzduit evenimentul cultural și spiritual „Seara duhovnicească închinată Acoperământului Maicii Domnului și Sfintei Cuvioase Parascheva”, desfășurat cu implicarea activă a tinerilor din comunitate.

Evenimentul a fost organizat de doamna Maria Vișovan, secretar al Organizației Locale Poienile de sub Munte, și a reunit 12 copii și tineri din localitate.

🔹 În spiritul tradiției, participanții au interpretat pricesne ucrainene dedicate Maicii Domnului, iar mai apoi au realizat desene inspirate de chipul Maicii Domnului și al Cuvioasei Parascheva.
🔹 Seara s-a încheiat într-un cadru emoționant, prin lectura unor fragmente din „Cuvântări bisericești”, susținută de către cei mici.

Această activitate face parte dintr-un program de cateheză și formare duhovnicească, care are la bază metode interactive de învățare – descoperirea, interacțiunea și aplicarea practică. Prin aceste exerciții, copiii sunt încurajați să trăiască Cuvântul lui Dumnezeu la nivel personal, să-l raporteze la experiențele proprii și să-l ducă mai departe în familiile lor.

Prin organizarea unor astfel de seri duhovnicești, Uniunea Ucrainenilor din România nu doar păstrează credința și tradițiile, ci oferă tinerelor generații ocazia de a le experimenta în mod viu și autentic, transformându-le în repere de viață și identitate.

Citiți în continuare…

Au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor didactice care predau limba ucraineană maternă în județul Timiș

În data de 22 octombrie a.c., la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au avut loc consfătuirile județene ale cadrelor...

„Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, activitate de toamnă organizată de Filiala Cluj a UUR pentru copiii din comunitatea ucraineană

În cadrul activității „Tradiții de toamnă din satul ucrainean”, care a avut loc în data de 17 octombrie, la sediul...

Limba ucraineană, mai aproape de copii: o nouă grupă de studiu la Școala Gimnazială Criciova

Joi, 15 octombrie 2026, la Școala Gimnazială Criciova a avut loc o vizită cu prilejul deschiderii grupei de studiu al...