Președintele Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat duminică, 19 octombrie, la inaugurarea unui nou spațiu de joacă și sport pentru copiii din localitatea Lunca la Tisa, județul Maramureș – o investiție importantă realizată de organizația locală a UUR. Proiectul prevede amenajarea completă a unei zone de recreere, cu un teren de fotbal modern, pavaj nou și elemente de siguranță, oferind copiilor un spațiu sigur, atractiv și bine echipat pentru activități sportive și de joacă.
În alocuțiunea sa, Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat bucuria de a fi alături de membrii comunității la realizarea unui proiect care aduce beneficii directe copiilor și familiilor din zonă. El a evidențiat faptul că astfel de investiții contribuie la crearea unui mediu prietenos pentru cei mici și la consolidarea legăturilor intracomunitare. De asemenea, a mulțumit echipei locale pentru implicare și perseverență, în special doamnei Anna Sambor, președinta organizației, care a coordonat proiectul împreună cu prim-vicepreședintele UUR, Vasile Pasenciuc, și vicepreședintele Ioan Recalo. Totodată, Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat că proiectele dedicate copiilor reprezintă investiții în viitorul comunității și contribuie semnificativ la păstrarea identității culturale ucrainene.
Președintele UUR a apreciat sprijinul constant al autorităților statului român, la nivel central și local, care fac posibilă derularea unor proiecte educative și comunitare menite să susțină dezvoltarea copiilor și conservarea valorilor culturale ucrainene. În acest context, el a menționat decizia recentă a Inspectoratului Școlar Județean Maramureș de a aproba înființarea a șase grupe de studiu al limbii ucrainene materne în unități de învățământ din Sighetu Marmației și Vișeu de Sus – o inițiativă care le oferă copiilor șansa de a învăța și păstra limba maternă.
”Această măsură va permite, în premieră, creșterea semnificativă a numărului de elevi care studiază limba ucraineană la nivel liceal și nu numai, contribuind la formarea unei noi generații de tineri care cunosc, apreciază și transmit mai departe limba, valorile și cultura ucraineană. Astfel, limba ucraineană va deveni mai prezentă în mediul educațional, consolidând identitatea culturală și sentimentul de apartenență al copiilor la comunitatea ucraineană”, – a declarat Nicolae-Miroslav Petrețchi.
Președintele UUR a subliniat, de asemenea, că astfel de evenimente și investiții nu ar fi posibile fără sprijinul autorităților statului român, cărora le-a transmis mulțumiri pentru modul constant în care susțin comunitatea ucraineană și celelalte minorități naționale. Acest sprijin reprezintă un exemplu de bune practici, pe care Uniunea Ucrainenilor din România îl promovează la nivel internațional, în toate organismele din care face parte.
În încheiere, Nicolae-Miroslav Petrețchi le-a urat celor prezenți să se bucure de această realizare și a exprimat dorința ca noul spațiu de joacă și sport să devină un loc plin de râsete și jocuri, unde se consolidează prietenii. El a adresat mulțumiri tuturor celor prezenți, care, în ciuda vremii reci, au dorit să participe la acest moment de sărbătoare, precum și colegilor din cadrul Consiliului (Rada) UUR, pentru sprijinul oferit în realizarea investiției. Totodată, a încurajat continuarea inițiativelor care susțin dezvoltarea copiilor și păstrarea limbii și tradițiilor ucrainene.
Evenimentul, moderat de doamna Anna Sambor, vicepreședinte al UUR, s-a desfășurat în prezența subsecretarului de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, domnul Petru Bledea, a purtătorului de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Maramureș, domnul Dan Bucă, precum și a numeroși reprezentanți ai Consiliului (Rada) UUR, ai Comitetului Filialei Maramureș, ai Biroului organizației locale Lunca la Tisa și ai comunității ucrainene.
Manifestările zilei au inclus un moment religios, oficiat de părintele paroh Iaroslav Clemcovici, inaugurarea oficială prin tăierea panglicii, precum și un program artistic susținut de ansamblurile „Lisorub” din Ucraina, „Veselka” din Lunca la Tisa, „Glasul muntelui” din Poienile de sub Munte, „Kozaciok” din Bălcăuți, alături de solista vocală Simina Colopelnic.







