O sută de elevi au participat la Școala de vară de la Bălcăuți, ediția a VI-a

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Ajunsă la a VI-a ediție, „Școala de vară” de la Bălcăuți, devenită deja o tradiție pentru elevii celor trei școli din comună, se desfășoară, în perioada 24-28 iulie, sub denumirea ”Casă dulce casă”. O sută de elevi ai claselor I-VIII, de la școlile Bălcăuți, Negostina și Gropeni, iau parte la această inițiativă, care își propune să ofere copiilor oportunitatea de a-și dezvolta competențele lingvistice în limba maternă ucraineană și, totodată, să își exprime creativitatea în cadrul activităților educative.

    Organizată de Uniunea Ucrainenilor din România- Filiala Suceava, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, IȘJ Suceava, Primăria și Consiliul Local Bălcăuți, Școala Gimnazială din localitate, anul acesta „Școala de vară” a fost consolidată prin implicarea a doi noi parteneri de prestigiu: Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava și Colegiul Pedagogic din cadrul Universității „Iurii Fedkovici” Cernăuți.

      Un moment deosebit îl constituie prezența a 14 studenți ucraineni cu profil pedagogic și a două cadre didactice delegate de Consiliul Regional din Cernăuți, care s-au alăturat proiectului pentru a împărtăși din experiența lor didactică și pentru a crea o punte culturală între elevii din Bălcăuți și colegii lor din Ucraina.

     La evenimentul de deschidere desfășurat pe 24 iulie  au fost prezenți președintele Filialei UUR Suceava, Ilie Sauciuc- inspector pentru limba ucraineană în cadrul IȘJ Suceava, Victor Hrihorciuc, vicepreședinte UUR, Petru Tănase, secretar general al Consiliului Județean Suceava, Corina Derla, consilier superior la Serviciul diasporă și parteneriate externe din cadrul CJ Suceava, Vasile Şoiman, primarul și viceprimarul comunei Bălcăuţi, Iulian Petru Chideşa, respectiv Mihaela Pintrijel, directorul Şcolii Gimnaziale Bălcăuţi, Silvia-Corina Nuțu, directorul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Suceava, cadre didactice din Bălcăuţi şi Cernăuţi.

     Oficialitățile au adresat mesaje de apreciere pentru această inițiativă, subliniind beneficiile semnificative pe care le aduce elevilor participanți, iar programul cultural a inclus momente artistice susținute de ansamblurile “Cervona kalena”, coordonat de Iulian Chideșa, și “Kozaciok”, coordonat de Petru Șoiman. Dansurile acestora au captivat publicul, aducând ropote de aplauze și bucurie.

   Activitățile educative din cadrul școlii de vară Bălcăuți sunt menite să stimuleze dezvoltarea competențelor lingvistice în limba ucraineană, să încurajeze exprimarea creativă, iar elevii au ocazia să-și afirme identitatea etnică și să se conecteze cu colegii lor ucraineni promovând înțelegerea interculturală și prietenia.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This