Omagiu adus marelui poet român Mihai Eminescu, la Cernăuţi

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În ultima zi a lunii ianuarie, o delegație formată din profesori și membri ai comunității ucrainene din România a sărbătorit moștenirea culturală și literară a marelui poet Mihai Eminescu printr-o vizită la Liceul „Gheorghe Asachi” din Herța, regiunea Cernăuți, Ucraina.

Delegația românească, compusă din profesori ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”- reprezentați de directorul Silvia- Corina Nuțu, cadre didactice de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”- reprezentate de directorul Radu-Gheorghe Munteanu și membri ai Filialei UUR Suceava, conduși de președintele Ilie Sauciuc, a fost întâmpinată cu căldură de colectivul dascălilor Liceului „Gheorghe Asachi”, sub îndrumarea directorului prof. Marina Maftei.

Primarul comunei Herța, Vasile Scripcaru, prezent la eveniment, a exprimat recunoștința față de sprijinul oferit de statul român Ucrainei în această perioadă dificilă. Acesta a subliniat, de asemenea, încrederea că proiectul va contribui la dezvoltarea unei colaborări în beneficiul elevilor și al cadrelor didactice implicate.

În cadrul întâlnirii, au avut loc activități prevăzute în calendarul Proiectului Educațional Transfrontalier „Împreună pentru o Educație Bună”, coordonat de prof. Delia Martineac și prof. Marina Maftei. La inițiativa prof. Ana-Maria Divisevici a fost încheiat acordul de colaborare privind desfășurarea unor activități ce privesc „Educația pentru stewardship environmetal”. Totodată, elevii școlii gazdă au prezentat un program artistic emoționant intitulat „Eminescu- Cea mai curată lacrimă a noastră”, impresionându-i pe cei prezenți.

Conferința internațională „Excelență în Educație” a cuprins două secțiuni importante: schimbul de bune practici în derularea proiectelor educaționale și factorii ce contribuie la obținerea excelenței în educație.

A doua parte a zilei s-a concretizat în liniștea sufletească adusă de vizita la maiestuoasa Mănăstire Bănceni și încântarea de a admira Universitatea Națională de Stat din Cernăuți „Iurii Fedkovici”, edificiu istoric, simbol al Bucovinei.

Mulțumirile se îndreaptă către partenerii din Ucraina pentru experiența unică trăită împreună, început al unei colaborări culturale și educative îndelungate și clădirea unei frumoase prietenii!

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 360

,,Naș holos”, Nr. 360

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina; • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This