Participare la manifestările organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), Nicolae Miroslav Petrețchi,  s-a aflat în Ucraina, la Kiev, în perioada 23-24 august, pentru a participa la festivitățile organizate cu prilejul aniversării a 30 de ani de independență a Ucrainei și la Summitul de lansare a Platformei Internaționale Crimeea, la care România a fost reprezentată de prim-ministrul, Florin Cîțu și ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu. Vizita a fost efectuată la invitația Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei și a Congresului Mondial al Ucrainenilor.

Nicolae Miroslav Petrețchi a participat la lucrările Summitului de lansare a Platformei Internaționale Crimeea, desfășurat la inițiativa Ucrainei, care a reunit la Kiev reprezentanți din 46 de țâri şi la parada militară, organizată cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. De asemenea, Nicolae Miroslav Petrețchi a participat la  ședința solemnă a Radei Supreme, organizată pentru a marca 30 de ani de la Proclamarea Independenței Ucrainei.

Totodată, în cadrul evenimentelor solemne, președintele UUR a avut întâlniri și discuții cu personalități naționale și internaționale de prim rang. Printre interlocutori, s-au numărat: președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyi, prim-ministrul ucrainean, Denys Shmyhal și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 371

,,Naș holos”, Nr. 371

În această ediție, puteți citi: 90 de ani de la nașterea profesorului Ioan Rebușapca; Lumina care nu se stinge...

Ecouri ucrainene Nr. 72, mai 2025

Ecouri ucrainene Nr. 72, mai 2025

În această ediție, puteți citi: „Ioan Rebușapcă – 90”, articol semnat de Corneliu Irod; „Sofia Okunevska-Moraczewska –...

Ukrainskyi Visnyk № 9-10 mai 2025

Ukrainskyi Visnyk № 9-10 mai 2025

În această ediție, puteți citi: XXXI-a ediție a Olimpiadei de Limba și Literatura Ucraineană Maternă; Din activitatea...

Share This