Prima ediție a concursului biblic la Sighetu Marmației și Lugoj

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Sâmbătă, 11 decembrie, la Sighetu Marmației și Lugoj, a avut loc etapa pe protopopiat a concursului biblic ”Tinerii în paginile Sfintei Scripturi”, organizat pentru prima dată în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean (la inițiativa părintelui Vicar Nicolae Lauruc), în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România. La această etapă au participat copii din parohiile ortodoxe ucrainene din județele Maramureș și Timiș.

La Sighetu Marmației concursul s-a desfășurat în incinta Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko”. Părintele Vicar Nicolae Lauruc i-a felicitat pe participanți, spunându-le că, indiferent de rezultat, toți sunt câștigători, mai bogaţi sufleteşte, după ce au sacrificat din timpul lor pentru a studia tematica pentru concurs. Iar părintele Protopop Petru Rahovan a mulțumit conducerii UUR, menționând că intenționează să organizeze o tabără pentru tinerii parohiilor din Vicariat.

Președintele UUR, deputat Nicolae Miroslav Petrețchi, care s-a implicat îndeaproape în organizarea primei ediții a concursului, atât la Sighetu Marmației cât și la Lugoj, a subliniat importanța acestui concurs atât pentru participanți, cât și pentru colaborarea dintre Vicariatul Ortodox Ucrainean și Uniunea Ucrainenilor din România.

Aceste două instituții reprezentative pentru comunitatea ucrainenilor din România au în derulare mai multe proiecte comune, a spus președintele UUR, subliniind faptul că această colaborare trebuie să continue și să se intensifice. Directorul liceului ucrainean, prof. dr. Vasile Cureleac, a menționat faptul că școala și Biserica sunt esențiale pentru păstrarea și transmiterea sufletului și identității ucrainene.

Câștigătorii acestei etape sunt: Boiciuc Elias (Premiul I), Privigyei Ana-Maria (Premiul II), Dobra Daria (Premiul III), Semeniuc Vasile (Mențiune), la clasele 9-12; Rahovan Bogdan (Premiul I), Anișoreac Andrei (Premiul II), Hrezdac Cristian (Premiul III), Neamcsuk Diana (Mențiune), la clasele 5-8; Lauruc Damian (Premiul I), Grijac Delia (Premiul II), Dobroschi Marusea (Premiul III), Lauruc Vasilica (Mențiune), la clasele 2-4. 

Etapa din Banat s-a desfășurat prin grija părintelui protopop Petru Rosoca și a părintelui Petru Popovici, secretarul Protopopiatului Lugoj, în biserica ortodoxă ucraineană din Lugoj. Tinerii participanți au pregătit și un scurt program artistic, oferind un recital de colinde.

Câștigătorii premiilor I sunt: Popovici Anamaria, Dzițak Mihaela și Rosuș Georgiana. Premiul II a fost acordat elevilor: Popovici Timotei, Vela Maria și Popovici Lucian. Premiul III a fost caştigat de: Cania Ana Maria, Schirta Ana Ionela și Neaga Adriana. Iar Mențiune au primit: Danci Alexandra, Danci Andreea și Daneliuc Sorina.

UUR a oferit premii generoase constând în cărți, reviste și bani (Premiul I – 1.000 de lei, Premiul II – 800 de lei, Premiul III – 600 de lei, Mențiune – 400 de lei și Premiu de participare – 200 de lei).

Colaborarea dintre Protopopiatele Lugoj și Sighetu Marmației și Uniunea Ucrainenilor din România va continua cu organizarea etapei pe Vicariat a concursului biblic ”Tinerii în paginile Sfintei Scripturi”, la începutul anului 2022.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 360

,,Naș holos”, Nr. 360

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina; • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This