Subiecte discutate la ședința Consiliului (Rada) UUR din 29 iulie

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

La data de 29.07.2021 la sediul filialei Tulcea a avut loc ședința Consiliului (RADA) UUR;

În cadrul ședinței s-au dezbătut și aprobat:

  • un număr de 81 de referate privind dotarea ansamblurilor artistice, sprijinirea localităților cu populației majoritară ucraineană, sprijinirea bisericilor, reabilitarea din fonduri proprii, a monumentului ridicat în memoria cazacilor zaporojeni, demararea a 2 proiecte, pentru ucrainenii din județul Iași, unul cultural și unul pentru tineret, prin Programul de finanțare nerambursabilă în domeniul sănătății, social, educațional, al guvernării transparente și participative, tineret și mediu ale organizațiilor nonguvernamentale în vederea responsabilizării și creșterii calității serviciilor acordate cetățenilor pentru a contribui la dezvoltarea comunității, participarea echipei de fotbal a Uniunii Ucrainenilor din România la Campionatul Mondial de fotbal al diasporei ucrainene pentru amatori din Kiev, Ucraina;
  • un număr de 23 de devize estimative privind organizarea de acțiuni culturale, printre care: participarea Organizației de Tineret din cadrul Uniunii Ucrainenilor din România la cel de-al 10-lea Forum al Diasporei Tinerilor Ucraineni, care va avea loc la Cernăuți;

De asemenea au fost dezbătute ultimele detalii privind participarea la „Consfătuirile cadrelor didactice care predau limba/în limba ucraineană și a directorilor din școlile în care se studiază limba/în limba ucraineană și a acțiunii organizată de Organizația de Femei din cadrul Uniunii Ucrainenilor din România, precum și Tabăra organizată de Organizația de Tineret din cadrul  Uniunii Ucrainenilor din România pentru un număr de 300 de elevi care studiază limba ucraineană și 30 cadre didactice, care va avea loc la București în perioada 09-15.08.2021;

La final au fost prezentate și dezbătute posibile cazuri de discriminare în unele localități din județul Maramureș, unde mai mulți etnici ucraineni au fost supuși discriminării de către reprezentanți ai administrației publice locale, care au refuzat să-și îndeplinească sarcinile și atribuțiile de serviciu, pentru simplul motiv că respectivii cetățeni sunt membri ai Uniunii Ucrainenilor din România. Drept urmare, conducerea UUR a sesizat instituțiile competente spre soluționarea celor prezentate.

Citiți în continuare…

Share This