Sărbătoare la biserica din Cacica de ziua Adormirii Maicii Domnului

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, credincioși greco-catolici din Cacica, Maidan, Gropeni, Bălcăuți și împrejurimile lor s-au adunat pentru a sărbători împreună. Sfânta liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți condus de părintele Nicolae Nicolaișen, împreună cu preoții Veneciuc Ilie – Câmpulung, Stoica Vasile- Sadău, comuna Brodina,  Ioan Vasile Voloșciuc- Rădăuți și Ursuleac Ionuț, originar din satul Cacica, care acum slujește în Italia. Răspunsul la slujba religioasă a fost dat de Corul Bisericesc din Maidan și Cacica, alături de Corul Bisericesc din Gropeni.

După încheierea liturghiei, localnicii au oferit pachete cu mâncare oaspeților veniți din depărtare. Prin eforturile părintelui Nicolae Nicolaișen și cu sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România, se organizează anual „Concertul de Cântece Religioase”, ajuns acum la a IX-a ediție.

La acest eveniment, Corulrile Bisericești din Cacica, Gropeni și Kolomyia, Ucraina, au adus slavă lui Dumnezeu prin cântec. Printre participanți au fost președintele UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi, Recalo Ioan, membru al Consiliului UUR, Ilie Sauciuc, președintele Filialei UUR Suceava, Vasile Șoiman, primarul comunei Bălcăuți, Iulian Chideșa, viceprimarul aceleiași comunei, Elena Torac, viceprimarul comunei Brodina, și membrii comitetului județean UUR: Cristina Chideșa, Niculina Clapon, Nicolae Ciocan și Ovidiu Tcaci.

În alocuțiunea sa, Nicolae-Miroslav Petrețchi a apreciat activitatea religioasă, culturală și educațională a părintelui Nicolae Nicolaișen, care conduce organizația locală UUR din Cacica de 30 de ani. În acest timp, părintele a predat limba ucraineană copiilor din sat, a fost implicat în evenimente culturale cu corul pe care îl conduce și a obținut aprobarea pentru transformarea fostei școli în Cămin Cultural Ucrainean, UUR asigurând sprijinul financiar pentru dotările necesare. 

Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat că părintele Nicolaișen este un exemplu elocvent al expresiei “omul sfințește locul”, l-a felicitat pentru realizările sale și i-a urat multă putere în continuare.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 358

,,Naș holos”, Nr. 358

În această ediție, puteți citi:  • Sărbătorirea centenarului Taras Șevcenko în Bucovina; • Prometeu al Pământului de...

Share This