Sinteza activității parlamentare pe parcursul lunii septembrie

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Deși membră UE de 13 ani, România rămâne codașa în regiune când vine vorba de dezvoltarea infrastructurii, în special a rețelelor de gaze naturale, de apă și canalizare. O astfel de situație o regăsim și în comuna Bălcăuți din județul Suceava, unde locuiesc mulți etnici ucraineni și care încă nu este racordată la rețeaua de gaze și la sistemul public de apă și canalizare. În acest sens, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a solicitat ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Ion Ștefan informații privind stadiul proiectelor de racordare a comunei Bălcăuți la rețelele publice de gaze naturale, de alimentare cu apă şi de canalizare, subliniind, totodată, necesitatea simplificării procedurilor de accesare și implementare a proiectelor de acest tip.

De asemenea, parlamentarul a supus atenției președintelui Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții necesitatea urgentării proiectului privind modernizarea și reabilitarea a 4300 m de drumuri comunale din localitatea Bălcăuți, județul Suceava. Totodată deputatul a solicitat ministrului Transporturilor Lucian Bode să depună toate eforturile pentru modernizarea infrastructurii rutiere în zona pasul Dealul Ștefăniței (DN 17C), care face legătura dintre județele Bistrița Năsăud și Maramureș, respectiv leagă localitățile Bistrița de Vișeu de Sus. Acestea sunt necesare, arată Nicolae Miroslav Petrețchi în adresa oficială, pentru ca oamenii care tranzitează cele două județe să poată beneficia de lățirea părții carosabile, iluminarea și marcarea acesteia cu scopul de a fi respectate atât normele de siguranță rutieră, cât și cele legate de amenajarea de parcări dotate cu toate utilitățile necesare.

În aceeași ordine de idei, reprezentantul ucrainenilor în Parlamentul României i-a adresat ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației o întrebare scrisă în care îi solicită acestuia detalii privind stadiul lucrărilor de reabilitare a DJ 187, drum care face legătura dintre localitatea Leordina și comunele Ruscova, Repedea și Poienile de Sub Munte și privind respectarea termenului de execuție.

Aceluiași ministru Nicolae Miroslav Petrețchi i-a supus atenției problema celor 2.300 de microbuze școlare, promise încă din anul 2019, ce urmau a fi achiziționate cu fonduri din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, sumele necesare pentru achiziția microbuzelor fiind prevăzute în bugetul pentru anul 2019. Deși microbuzele dedicate școlarilor urmau a fi contractate şi livrate beneficiarilor chiar în cursul anului școlar 2019-2020, marea majoritate a unităților de învățământ din mediul rural, în care nevoia de aceste microbuze este ridicată, nu au intrat în posesia acestora nici până-n prezent.

Într-o întrebare scrisă, adresată ministrului Educației și Cercetării, doamnei Monica Anisie, reprezentantul minorității ucrainene în Parlamentul României aduce în prim-plan problema înființării claselor cu predare în limba ucraineană în comuna Ruscova, județul Maramureș, unde mai mulți părinți și-au manifestat dorința de a-și înscrie copiii într-o clasă pregătitoare cu predare în limba ucraineană, întocmind cererile aferente, însă acest demers a fost respins de conducerea Liceului Tehnologic Ruscova. Deputatul solicită măsuri pentru ca art. 45 din Legea Educației 1/2011 să fie respectat de către toate unitățile de învățământ.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This