Ucrainenii din România, în vizită în Ucraina printr-un proiect al ADDDD Tulcea

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Tineri ucraineni, membri ai filialei tulcene a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), au participat zilele trecute la un study-tour în Ucraina, acţiunea fiind inclusă în activităţile unui proiect european derulat de Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (ADDDD), informează AGERPRES.

Proiectul ‘Valorificarea identităţii culturale şi a istoriei comune pentru dezvoltarea turismului în zona de graniţă a Dunării de Jos’ a început în luna februarie a anului trecut şi ar fi trebuit să se încheie luna viitoare, însă, în contextul crizei sanitare, iniţiatorii au depus o cerere de prelungire a acestuia cu şase luni.

”În cadrul proiectului s-au cumpărat 50 de costume populare româneşti şi 50 de costume populare ucrainene pe care nu le-am livrat încă, fiindcă a trebuit să facem demersuri inclusiv pentru scutirea de taxe vamale şi de TVA pentru aceste bunuri, fapt ce nu a fost deloc uşor pentru partea română. De altfel, ucrainenii nu au obţinut nici acum aceste scutiri. Am realizat două din ghidurile prevăzute în proiect, am realizat study-tour şi urmează un altul peste două săptămâni, atunci când în judeţul Tulcea vor ajunge şi românii din Ucraina”, a declarat, pentru AGERPRES preşedintele ADDDD, Octavian Motoc.
El a amintit că partea românească a cumpărat costume tradiţionale româneşti pentru partenerii de peste Dunăre, iar cei din Ucraina au cumpărat costume tradiţionale ucrainene pentru comunitatea din România şi a menţionat că la vizita de studiu în Ucraina au participat tineri din Chilia Veche, Sulina, Caraorman, Letea, Crişan şi Tulcea.

Unul dintre participanţii la study-tour, Mădălina Vlad, în vârstă de 30 de ani, din Chilia Veche, a apreciat acţiunea din proiect. ”Stând la Chilia Veche, ne-am dorit mereu să ajungem pe malul celălalt al Dunării. Am fost foarte curioşi şi suntem foarte încântaţi de experienţă. Am vizitat Ismail şi Odessa, iar study-tour-ul a fost foarte bine organizat”, a menţionat Mădălina Vlad.

Pentru preşedintele interimar al filialei teritoriale a UUR, Lucica Gherman, experienţa a fost una deosebită. ”Sunt de foarte puţină vreme preşedinte interimar, iar experienţa a fost importantă şi pentru că i-am cunoscut pe tinerii membri ai Uniunii şi a fost o şansă din acest punct de vedere”, a afirmat Lucica Gherman.

Proiectul european are drept scop iniţierea unor trasee turistice în zona de graniţă România-Ucraina, trasee a căror înfiinţare este încurajată şi de deschiderea punctului de trecere a frontierei cu bacul între Isaccea, judeţul Tulcea, România, şi Orlivka, regiunea Odesa, Ucraina. Integral pe www.agerpres.ro

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This