UUR oferă spații cazare elevilor care studiază limba/în limba ucraineană

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Începând cu anul școlar 2023-2024, Uniunea Ucrainenilor din România va pune la dispoziția elevilor care studiază limba/în limba ucraineană, cu titlu gratuit, spații de cazare la sediile filialelor sale din toată ţara.

Având în vedere că foarte mulți elevi sunt nevoiți să străbată zeci de kilometri pentru a ajunge la unitățile de învățământ sau să plătească sume consistente pentru cazarea la un internat, Consiliul (Rada) Uniunii Ucrainenilor din România a aprobat proiectul „UUR susține învățământul în limba ucraineană”,  care să vină în întâmpinarea elevilor şi părinţilor acestora.

Prin urmare, toate filialele UUR care au spaţii de cazare disponibile le vor pune la dispoziţia elevilor care studiază limba/în limba ucraineană, pe durata întregului an şcolar, începând cu anul şcolar 2023-2024.

Cererile pot fi trimise la adresa: [email protected].

Uniunea Ucrainenilor din România și-a asumat un rol fundamental în promovarea și conservarea limbii și culturii ucrainene în România, dar mai ales în susținerea și consolidarea învățământului în limba maternă, ca element identitar esențial în rândul comunității ucrainene din România, una dintre cele mai importante din punct de vedere cultural, istoric și ca pondere geografică din România.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This