Preşcolarii grădinițelor cu predare în limba ucraineană din județul Timiș, precum și elevii claselor a XII-a de la secția de limba maternă ucraineană au primit, recent, vizita prof. Maria Szabo-Condrei, inspector școlar pentru limba ucraineană în cadrul I.Ș.J. Timiș şi președinta Filialei Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România.
Seria de vizite menite să evalueze respectarea metodologiei-cadru de predare specifice secțiilor de limba ucraineană a urmărit, de asemenea, şi identificarea unor soluții eficiente pentru îmbunătățirea condițiilor de învățământ și sprijinirea procesului educațional în limba maternă, în general.
Printre grădiniţele vizitate s-au numărat Grădinița cu Program Normal din Petroasa Mare, comuna Victor Vlad Delamarina şi grădinițele din localitățile Dragomirești și Știuca, unde doamna prof. Maria Szabo-Condrei s-a întâlnit şi cu elevii şi cadrele didactice ale claselor primare pentru a discuta despre nevoile reale şi concrete ale acestora.
Seria vizitelor a inclus şi Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, unde prof. Maria Szabo-Condrei a avut o întrevedere cu elevii clasei a XII-a, secția ucraineană. La discuții au participat, de asemenea, directorul liceului, prof. Anda Lungu-Ursulescu, precum și prof. diriginte Violeta Manzur.
„La întâlnirea cu elevii claselor a XII-a, din cadrul secției de limba ucraineană, am discutat despre rezultatele obținute la simularea examenului de Bacalaureat. Rezultatele au fost satisfăcătoare, însă există loc pentru îmbunătățire. I-am încurajat pe elevi să aprofundeze materia și să se pregătească intens, mai ales că au mai rămas doar două luni până la examenul național. Totodată, am discutat deschis despre dificultățile întâmpinate la diferite discipline și am încercat să găsim împreună soluții care să îi ajute să obțină rezultate mai bune la Bacalaureat”, a declarat prof. Maria Szabo-Condrei.
Cu această ocazie, prof. Anda Lungu-Ursulescu, director al Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, a subliniat faptul că Uniunea Ucrainenilor din România susține constant elevii care studiază în limba maternă, oferindu-le numeroase oportunități, precum cazare gratuită la sediul Organizației Locale UUR Lugoj, burse școlare, premii în bani la concursuri și olimpiade, acces la excursii tematice și tabere școlare. În opinia sa, toate aceste beneficii ar trebui să îi motiveze și mai mult pe elevi să continue să studieze limba maternă ucraineană, cu seriozitate și responsabilitate.
Studiul în limba maternă joacă un rol esențial în păstrarea identității culturale și spirituale a etnicilor ucraineni din România. Prin învățarea limbii ucrainene, încă din grădiniță și până la liceu, copiii își dezvoltă nu doar competențele lingvistice, ci și sentimentul de apartenență la o comunitate cu o istorie, tradiții și valori proprii. Implicarea Uniunii Ucrainenilor din România în susținerea acestei forme de educație demonstrează angajamentul său ferm pentru păstrarea și promovarea patrimoniului cultural și lingvistic al comunității ucrainene.