Ziua Independenței Ucrainei- 24 august, cea mai importantă sărbătoare prin care se celebrează însăși formarea actualului Stat ucrainean, a fost marcată, în avans, duminică, pe 20 august, la Caransebeș de către Filiala Caraș-Severin a UUR. Această sărbătoare a reprezentat nu doar o comemorare a trecutului, ci și o afirmare a prezentului și a viitorului puternic al ucrainenilor din România.
Președintele Filialei Caraș-Severin, Daniel Basaraba, a deschis evenimentul cu un salut călduros, subliniind semnificația profundă a acestei sărbători pentru poporul ucrainean. O scurtă prezentare a sărbătorilor și a simbolurilor naționale ale statului ucrainean a fost făcută de profesorul Ioan Rosocha, expozeul fiind urmat de o incursiune în istoria Ucrainei și a ucrainenilor din Banatul de munte, făcută de profesorul și dirijorul Ivan Liber.
Cu un repertoriu ce a inclus cântări adaptate momentului aniversar, grupul “Fermecătoarele” din satul Cornuțel, comuna Păltiniș și grupul vocal al Filialei Caraș-Severin a UUR, “Glasul ucrainenilor”, au marcat finalul acțiunii. Evenimentul s-a bucurat de o prezență numeroasă, cu participarea membrilor Filialei Caraș-Severin a UUR din organizațiile Reșița, Caransebeș și Jupa, Copăcele și satul aparținător Zorile, Cornuțel (comuna Păltiniș), Sălbăgelul Nou și Sacu.