Сălătorie de documentare cu scop spiritual pentru ucrainenii din Ruscova

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Organizația locală Ruscova a Filialei UUR Maramureș, reprezentată de președintele Pintea Mariciuc, a organizat o călătorie de documentare cu scop spiritual, în prima jumătate a lunii septembrie.

Pelerinii au avut bucuria de a poposi, pentru rugăciune, în mai multe lăcașuri sfinte, precum Mănăstirea Râmeț, Mănăstirea Dumbrava şi Mănăstirea Prislop.

Aceste locuri de mare încărcătură duhovnicească și istorică,  recunoscute pentru valoarea lor spirituală deosebită, le-au oferit călătorilor  clipe de reconectare cu credința, de reflecție profundă, întărind astfel legătura comunității ucrainene cu tradițiile religioase și spiritualitatea ortodoxă.

Uniunea Ucrainenilor din România susține, în mod activ, inițiativele care promovează cultura și valorile spirituale ale comunității, sprijinind dezvoltarea armonioasă a identității religioase și culturale. Pe deplin conștientă de rolul central pe care credința îl joacă în viața comunităților etnice, UUR promovează păstrarea nealterată a tradițiilor religioase şi a valorilor morale, care contribuie decisiv la coeziunea comunității.

Citiți în continuare…

Share This