Mesajul conducerii Uniunii Ucrainenilor din România cu ocazia Zilei Limbii Ucrainene

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene
Astăzi, 9 noiembrie, minoritatea ucraineană din România sărbătorește Ziua Limbii Ucrainene, comoara cea mai de preț a ucrainenilor de pretutindeni, moștenită de la părinți, bunici și străbunici.
Cu această ocazie, Uniunea Ucrainenilor din România vă îndeamnă să respectați limba maternă, cel mai valoros dar al oricărui popor, și să o păstrați vie pentru generațiile viitoare. Fie ca limba maternă să rămână de-a pururi pentru noi toți o sursă spirituală de viață și protecție identitară!
 
Spre deosebire de anii precedenți, când manifestările culturale se organizau cu o largă participare a publicului, în 2020, Ziua Limbii Ucrainene se sărbătorește online. În acest an, la inițiativa UUR, vor fi organizate, în regim virtual, evenimente cultural-educative în toate înstituțiile de învățământ, în care se predă limba ucraineană.
 
Ziua Limbii Ucrainene a fost instituită, la 4 iulie 2018, prin lege de către Camera Deputaților din România, la inițiativa legislativă a deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi, fiind sărbătorită anual în toate localitățile în care populația de etnie ucraineană este majoritară.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This