Comemorarea scriitoarei ucrainene Olha Kobylianska a avut loc, pe 28 noiembrie, în orașul natal al acesteia, Gura Humorului din Suceava, cu o slujbă de pomenire, depunere de coroane la bustul autoarei și o masa rotundă. Născută în 1863, Olha Kobylianska a scris un număr mare de povestiri, poeme epice, nuvele și romane, fiind una dintre cele mai mari prozatoare ale școlii moderniste ale literaturii ucrainene, care a pledat pentru emanciparea femeii.
Slujba religioasă a fost oficiată de preoții greco-catolici Nicolai Nicolaișen și Ilie Veneciuc, având alături corul Bisericii Greco-catolice Ucrainene din Cacica, coroanele de flori fiind depuse din partea președintelui UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi, Filialei UUR Suceava, Primăriei Gura Humorului și a Consiliului Local.
Președintele UUR Suceava Ilie Sauciuc a vorbit despre însemnătatea operelor Olhăi Kobylianska pentru literatura ucraineană și universală: “Acum, în momentul împlinirii a 159 de ani de la nașterea acesteia, spiritul bucovinean se resimte mai unit ca niciodată, atât în România cât și în Ucraina”, iar primarul municipiului Gura Humorului, Marius Ursăciuc, a subliniat că scriitoarea ucraineană este comemorată chiar de Ziua Bucovinei, moment marcat în toată regiunea.
La eveniment au participat și vicepreședintele UUR Suceava, Nicu Ciocan, trezorierul Ovidiu Tcaci, membri și simpatizanți, din administrația locală alăturându-se viceprimarul Grațian Decebal Gherghel și consilieri locali. Discuțiile pe tema vieții și operei scriitoarei au continuat la masa rotundă, fiind amintită și tragica perioadă din viața poporului ucrainean -Holodomorul.