Lansarea Revistei comunităților etnice “Simfonie etnică” la Iași

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Primul număr al Revistei comunităților etnice din Iași,  „Simfonia  etnică”, o publicație de cultură, care își propune o apariție trimestrială, a fost lansat pe 19 ianuarie. În sala mare a Primăriei municipiului Iași, în prezența primarului Mihai Chirica, la acțiune au participat  președinții comunităților naționale: armeni, evrei, greci, polonezi, ruși lipoveni, ucraineni, reprezentanți ai comunităților rome și un reprezentant al comunității musulmane.

Demersul minorităților din Iași este important, urmărindu-se, cu ajutorul finanțării de către primărie, editarea consecventă a unei reviste unice: interculturală, interetnică și interconfesională. Consilierul primarului pentru comunitățile etnice din Iași, Moshe Groper, director al revistei, a oferit reprezentanților comunităților exemplare din publicație, iar la propunerea președintelui filialei Iași a UUR, Victor  Hrihorciuc, vor urma întâlniri redacționale periodice, care să stabilească detalii de conținut reprezentativ.

Poetul Mihai Batog Bujeniță, comandor de aviație, a salutat efortul redactării unei reviste culturale, cu atât mai mult cu cât astfel de apariții editoriale tind să dispară, iar altele se rezumă la online. Victor Hrihorciuc a prezentat evoluția cantitativă și calitativă a acțiunilor cultural- sportive ale Uniunii Ucrainenilor din România, în general, și ale filialei Iași în particular. Acesta a subliniat că oricare minoritate își dezvoltă cultura în contact și interferență cu culturile altor minorități.     

La rândul său, Mihai Chirică a subliniat că Iașul este un model european din punct de vedere al dezvoltării unor punți de prietenie și bună înțelegere cu toate comunitățile reprezentative pentru istoria, cultura și spiritualitatea orașului: “Conviețuirea în armonie, cu toate minoritățile, este cheia unui viitor al diversității care face posibil un multiculturalism care stă la baza dezvoltării întregii societăți. Împreună facem Iașul european!”.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This